Oanei Roman îi merg, în ultima vreme, toate lucrurile din ce în ce mai bine pe toate planurile. Vedeta a început să se apropie tot mai tare de fostul ei soț, care o răsfață și care o tratează ca și cum ar forma încă un cuplu. Se simte, de asemenea, mult mai bine în pielea sa, dar a reușit să își achiziționeze și o nouă mașină pe care le-a prezentat-o imediat fanilor ei din mediul online, pe care îi respectă și pe care îi ține la curent cu tot ceea ce face ea, în viața de zi cu zi.

Oana Roman și-a făcut un cadou superb

Nu a durat mult timp, iar fosta soție a lui Marius Elisei s-a urcat deja la volanul mașinii pe care și-a cumpărat-o și de care este tare mândră. Oana Roman va atrage, cu siguranță, toate privirile pe străzile din București cu noul ei bolid care a primit numai cuvinte de laudă din partea celor care o urmăresc. Multă lume își dorește să se afle la volanul unei astfel de mașini, dar nu toți reușesc acest lucru.

Se spune că unele dintre cele mai frumoase cadouri sunt cele pe care ni le facem singuri, iar fiica lui Petre Roman știe foarte bine acest lucru, mai ales că nici nu se uită la bani când vine vorba despre dorințele sale. Dacă anumite lucruri o fac fericită, ea nu ezită să și le cumpere și să se bucure de ele așa cum știe ea mai bine. În plus, se pare că apele se liniștesc și în ceea ce îl privește pe fostul ei partener, care face tot posibilul să o recucerească.

Cum arăta noua mașină a Oanei Roman! Vedeta este mândră de noua sa achiziție / FOTO

”În nebunia din zilele astea am uitat să vă spun că săptămâna trecută mi-am cumpărat mașină. O luasem în teste și m-am îndrăgostit de ea și am cumpărat-o. E superbă și o iubesc”, a notat Oana Roman pe Instagram.