Cum arată Mihaela Tatu în costum de baie la 58 de ani
De curând, Mihaela Tatu a postat pe rețelele sociale poze din vacanța petrecută în Maldive. Fanii nu au ezitat să o felicite pentru felul în care arată la cei 58 de ani.
Mihaela Tatu, în formă la 58 de ani
Fosta prezentatoare Tv s-a retras din lumea mondenă și puține sunt momentele în care postează pe rețelele sociale, iar pozele în costum de baie sunt și mai rare. Vedeta se simte încrezătoare și sigură pe sine după ce a reușit să slăbească.
Într-o poză încărcată recent pe rețelele sociale, se poate observa că fosta prezentatoare Tv stă pe șezlong, în timp ce citește o carte, fără să se ferească de a poza în costum de baie. Aceasta postare a fost apreciată de mulți internauți, care au observat că vedeta se menține în formă.
„Eu îmi doresc să trăiesc, oricât aş trăi să fiu sănătoasă. De la ora 7, până la 9 dimineaţa fac sport, apoi eu ţin şi dietă şi apoi masaj de 2-3 ori pe săptămână.
Am slăbit 23 de kilograme. Mai vreau 6 kilograme. Mă trezesc şi mulţumesc că mi s-a mai dat o şansă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mă trezesc. Mă trezesc dimineaţa şi pun zâmbetul pe buze. Dumnezeu ne dă, dar nu ne bagă în sac. Mi-e drag de mine”, spunea Mihaela Tatu în urmă cu ceva timp pentru Antena Stars.
Vezi această postare pe Instagram
Fosta prezentatoare Tv este cunoscută pentru firea sa optimistă și pentru energia pe care o transmite. Mihaela Tatu este fericită cu ce are până acum și se bucură de cei prezenți în viața ei.
„Râd mult, înot, citesc, învăţ constant şi, din timp în timp, îmi iau câte o zi-două ca să fac doar ce-mi place şi ce vreau sau pur şi simplu să fiu leneşă. Ce mă binedispune? Fiecare dimineaţă”, mai adăuga vedeta în cadrul aceleiași emisiuni.





