Ramona Bădescu se mândrește cu o mamă frumoasă, de la care a moștenit genele.

Ramona Bădescu a fost extrem de apropiată e părinții săi și mereu le-a cerut sfatul. După pierderea tatălui, actrița a rămas alături de mama sa, deși locuiește în Italia. Când a împlinit 87 de ani, fiica sa i-a făcut o surpriză uriașă și s-a întors în țară. 

Ramona Bădescu a venit în România pentru a-i face o surpriză mamei sale de aniversare. Aceasta a împlinit 87 de ani, dar nu își arată deloc vârsta. Liana Bădescu este o doamnă cochetă, care i-a transmis fiicei sale genele bune. Îmbrăcată într-o ținută colorată, aceasta a purtat o rochie vaporoasă la care a asortat o pereche de sandale.

„Nimeni nu se aștepta să vin acasă, nici chiar eu pentru că am organizat totul în ultimul moment, am vrut să fie o surpriză. A fost cu peripeții! Înainte de a veni de la Roma la București, avionul a avut întârziere 4 ore, am plecat la 1 noaptea din aeroport și am ajuns în București la 4 dimineața. Când am vorbit cu mama și i-am urat la 12 noaptea “La mulți ani!”, i-am spus atunci unde sunt și ce surpriză îi fac pentru că nu am vrut să se îngrijoreze, așa că i-am zis că vin în țară special pentru ziua ei”, a spus Ramona Bădescu pentru Click!

Social media

Ramona Bădescu a venit singură în țară

Ramona Bădescu și-a lăsat familia în Roma și a venit singură la mama sa. Ignazio a rămas în peninsulă alături de tată său, Fabio Cali, un bancher cunoscut. Actrița a sărbătorit-o pe mama sa la un restaurant din Herăstrău. Peste puțin timp, toată familia se va reuni la botezul lui Ignazio care va împlini 3 ani.

„Am venit singură pentru câteva zile. Pe Igna l-am lăsat cu tatăl lui, am venit strict pentru mama, câteva zile. Am sărbătorit-o de ziua ei la restaurantul ei de suflet din Herăstrău, Isoletta. A fost o cină restrânsă, în familie.

A primit multe flori și multe cadouri, eu i-am luat, printre altele, și un inel cu safir. Sunt fericită că sunt acum alături de mama, îmi este tare dor de fiul meu, îmi pare rău că nu sunt și ei aici, Igna și tatăl lui, să fim în formulă completă dar asta se va întâmpla curând, la botezul lui Ignazio”, a mai spus Ramona Bădescu.

Distribuie

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.