Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt mai fericiți ca oricând.

După apariția micuțului Adrian, familia s-a întregit cu încă un membru, au reușit să cumpere o locuință pe litoral. Ei s-au mutat deja la mare, iar a făcut turul apartamentului și a împărtășit cu fanii de pe Instagram.

Adela Popescu și Radu Vâlcan se bucură de o priveliște de vis pe litoral. Apartamentul achiziționat este situat într-un complex rezidențial din stațiunea Olimp, înconjurat de o pădure de pini și foarte aproape de mare. Prezentatoarea de la „Vorbește lumea” a avut parte și de prima sa petrecere la malul mării fiindcă una dintre prietenele sale și-a serbat ziua chiar în complex.

Actrița s-a distrat la eveniment, unde a întâlnit mai multe vedete, una dintre ele fiind chiar Andra Măruță. Pe lângă faptul că a întreținut atmosfera, făcând un show pe cinste, ea este și proprietara unui apartament în același complex rezidențial, fiind vecină cu Adela Popescu.

Locuința celor doi soți pare a fi una de lux dar, cu siguranță, a meritat fiecare bănuț. Spațiul este destul de mare, încât cei trei copii să aibă loc să se joace, pereții sunt pictați, iar terasa este uriașă.

Sursa foto: Instagram

Adela Popescu: „Sunt atât de fericită”

Adela Popescu și soțul său și-au dorit de mult timp o locuință la mare pentru copiii lor. Vedeta a vorbit la sfârșitul anului trecut despre această dorință și se bucura că a reușit să dea avansul. Emisiunea prezentată de vedetă „Vorbește lumea” a intrat în vacanță. Acum, familia este pregătită să stea cât mai mult timp la mare. Actrița a mărturisit că visa la o casă într-o stațiune de pe litoralul românesc și se bucură mult cu au intrat în posesia lor.

Acum doi ani, de Revelion, am pus pe o foaie trei dorințe. Prima: încă un frățior sau o surioară pentru Alexandru și Andrei. A doua: o casă la mare. A treia: mai aștept! Frățiorul a venit, a treia nu s-a îndeplinit încă, și chiar zilele trecute am plătit avansul pentru căsuța noastră de la mare. Mă rog, nu e o casă pe pământ, ci un apartament la care visez de ani. Sunt atât de fericită că îmi bubuie inima!

De Radu nu mai zic. El avea ceva îndoieli, acum îmi spune numai cum abia așteaptă el să fie gata blocul la vară – și să plece cu băieții lui la Olimp, nouă ni se pare cea mai frumoasă zonă a litoralului românesc, așa că acolo este apartamentul să își bea el cafeaua pe terasă, în miros de pini și apă sărată – căci da, blocul e înconjurat de o pădure de pini, la doar 100 m de mare.”, a spus Adela Popescu.