Like Creața, așa cum o cunosc telespectatorii, sau Cristina Lupu, pe numele său real, este însărcinată pentru a doua oară. Aceasta a ținut ascuns acest lucru până acum câteva săptâmâni când a decis să facă public anunțul pe rețelele de socializare. Graviduța este destul de activă în mediul online. Își ține fanii la curent cu tot ceea ce se întâmplă în viața sa.

Anul acesta, mai exact în luna martie, vedeta a adus pe lume primul său bebeluș, iar la câteva luni de la momentul nașterii, Like Creața a anunțat că este din nou însărcinată. Nu s-a sfiit deloc și a postat fotografii cu burtica de gravidă. Se observă cu ochiul liber că este în al nouălea cer. Este extrem de fericită, cu cu un zâmbet larg. A declarat că și-a dorit foarte mult un al doilea copil. Reacțiile fanilor nu au încetat să curgă într-un număr destul de mare pe pagina sa de Instagram. Aceștia au felicitate-o și i-au urat numai de bine, transmițându-i să se bucure de o sarcină ușoară și sănătoasă.

Cum arată Like creata însărcinată in al doilea trimestru. Acasă mai are un copil de 9 luni!
Instagram

„Și anul acesta am primit mai devreme cadoul de ziua mea. O să mai avem un bebe”, a menționat Like Creața pe contul său de Instagram.

Like Creața, în al nouălea cer?

Vloggerița Cristina Lupu se simte o femeie împlinită și îi mulțumește lui Dumnezeu pentru că a ajutat-o și cu cea de-a doua sarcină. Like Creața este recunoscătoare pentru tot ceea ce se întâmplă în viața sa.

„Am primit multe întrebari dacă e ok că am rămas așa repede însărcinată, având în vedere că am născut prin cezariană. Am rămas însărcinată când Eza avea 4 luni. Știam că indicat e să aștepți 1 an sau macar 10 luni. Văzând că mă simt foarte bine, am zis de ce nu?! O decizie pe care am luat-o fără să mă consult cu medicul meu? Abia când am fost la control am aflat ce riscuri implică această sarcină.

În cazul în care sarcina s-ar prinde fix pe taietură sau lângă, șansele ca aceasta să se desprinda/desfacă sunt foarte mari… Una ar fi fost să nu mai poți avea copii dupa ce ai naște…

Ce sa zic, m-am jucat de-a D-zeu fără să vreau, dar DUMNEZEU a ales să fim bine??
Dar prin ce emoții, teamă, frică, deznădejde am trecut în acele clipe până să aflu că totul e ok, nu doresc la nimeni și nici nu mai vreau să trec. Așa că de atunci nu mai fac nimic de capul meu?. Concluzia acestei postari: intrebati-va medicul in orice vreti sa faceti legat de sanatatea voastra?”, a mai scris Cristina pe contul său de Instagram.