Deși a născut al doilea copil, în urmă cu aproximativ trei luni, Lambada este într-o formă impecabilă. Lambada și-a făcut din nou apariția pe social media. Și nu este vorba despre vreun scandal, lovituri sau lacrimi, căci blondina s-a filmat cântând și dansând, semn că este mai fericită ca nicicând.
Lambada și Tzancă Uraganu s-au cunoscut încă din copilărie și au avut o căsnicie de lungă durată, până când în viața manelistului a intrat o altă femeie. Este vorba despre nimeni alta decât Mădălina Miu, cu care s-a și căsătorit.
Lambada într-o formă de zile mari la trei luni după ce a născut
Cununia civilă a celor doi a fost una cât se poate de restrânsă și prezenți au fost doar prietenii apropiați ai cuplului. Mariajul lor nu a durat prea mult și s-au despărțit. A urmat un scandal de proporții între cei doi.
Și-au adus acuzații grave unul celuilalt, dar într-un sfârșit și-au spus „adio” pentru totdeauna. ulterior, în viața lui Tzancă Uraganu a intrat actuala sa parteneră de viață, care îi este și logodnică, Alina Stoican.
Cei doi se iubesc nebunește și trăiesc o frumoasă poveste de iubire, dar nici Lambada, prima soție a celebrului manelist, nu este neglijată, așa cum chiar artistul a povestit. Lambada locuiește în continuare în casa lui Tzancă Uraganu.