Reclamă

Emily Burghelea, prezentatoarea emisiunii „Vorbește lumea” de la Pro TV, va aduce pe lume al doilea copil. În urmă cu nici două săptămâni, vedeta a ajuns de urgență la spital, iar medicii i-au dat vestea cea mare. Blondina este însărcinată în primul trimestru, însă burtica a început deja să i se cunoască. 

Emily Burghelea este însărcinată în primul trimestru, dar deja a început să se rotunjească

Emily Burghelea nu-și mai încape în piele de fericire de când a aflat că este însărcinată pentru a doua oară. Cu toate că a ajuns la spital din cauza stărilor sale de rău, se pare că vedeta de la PRO TV nu se dă bătută și își continuă activitățile zilnice. Mai mult de atât, ea a început să poarte haine mai largi, pentru că burtica a început deja să i se cunoască.

Recent, pe pagina ei personală de Instagram, Emily Burghelea a publicat mai multe imagini cu ea îmbrăcată într-o rochie neagră, destul de lărguță, însă internauții au observat că burtica a început să i se rotunjească.

„Iubitul lui Emily ești gata pentru doi ??? Nu era nici din cauza anemiei, nici din cauza oboselii, SUNT ÎNSĂRCINATĂ!!!!!! O să mai avem un copil. Azi am trecut de la agonie la extaz.

Am plecat din emisiune de urgență la spital, mi-a fost rău cum nu mi-a mai fost vreodată, dar vărsăturile și stările de leșin anunțau, de fapt, că familia noastră se mărește. Bebe nu știa ce să mai facă să ne dăm seama că este acolo!”, dezvăluia blondina, în urmă cu mai bine de o săptămână.

foto: instagram

Fosta asistentă tv mai are o fetiță

Emily Burghelea și soțul ei, Andrei, mai au o fetiță, pe Amedea, care le bucură viețile în fiecare zi.

În cadrul unui interviu, Emiy Burghelea a mărturisit că viața de tânără mămică este destul de agitată și plină. Chiar dacă are multe responsabilități și nu chiar suficient timp, aceasta declară că este cât se poate de fericită. Chiar dacă lucrurile au devenit puțin mai grele, micuța Amedea merită orice sacrificiu.

„Amedea este minunea care ni se întâmplă nouă de 1 an și 2 luni zilnic. Iar o minune te poate schimba doar în bine! Ne înțelegem perfect, face parte din mine, înțeleg tot ce îmi spune, comunicăm extrem de bine. Este tot ce mi-am dorit vreodată!

Ne petrecem tot timpul împreună cu Amedea. Ne place să ne plimbăm în parc, să ne giugiulim înainte de culcare. Iar în momentul în care am evenimente la care trebuie să particip mă despart cu greu de ea.

Dar știu că rămâne în grija lui Andrei care îi acordă toată dragostea care îi lipsește când sunt eu plecată pentru scurt timp.”, a declarat Emily Burghelea, potrivit WOWbiz.ro.


Reclamă

Share.

Alina Anghel, jurnalist cu peste 8 ani de experiență. Vine în echipa substantial.ro pentru a vă pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă și nu numai. Evenimentele la care a participat au ajutat-o să cunoască o mulțime de personaje din lumea showbizului și este gata să dea ora exactă atunci când vine vorba de știri de calitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro