Chiar dacă poate suna ciudat, unele persoane și-au luat măsuri de precauție chiar și pentru cele mai negre zile. Mai noi, salvarea din calea apocalipsei nu mai este echivalentă cu privarea de confort. Dovada este un buncăr din Kansas care are condiții mai ceva decât la un hotel de cinci stele!
Poți să supraviețuiești apocalipsei fără să renunți la lucrurile care îți oferă confort material și spiritual?! Răspunsul este da! În mijlocul Kansasului, înconjurat de câmpii se află Survival Condo. Acesta a fost gândit ca un buncăr care oferă posibilitatea de a fugi din calea unei ipotetice apocalipse. Și nu oricum, ci într-un mare fel!
Survival Condo este aproape invizibil la suprafață, însă, ceea ce se întâmplă în adâncime este de-a dreptul spectaculos. O sală de cinema, un zid de cățărări, dar și o piscină sunt cei care îi vor ajuta pe supraviețuitori să nu se plictisească.
Un buncăr cât un întreg cartier
Locația respectivului buncăr este una destul de secretă. Tot ce se știe despre el este că se află la 2 ore distanță de Wichita, este înconjurat cu gard din sârmă și este păzit non-stop. Survival Condo are și o rezervă de combustil la subsol, în caz de urgență. Intrările în buncăr se fac cu ajutorul ușilor care cântăresc 8 tone și care sunt făcute din oțel.
Odată ajuns acolo, accesul către celălalte 15 etaje se face cu ajutorul liftului. Etajele superioare găzduiesc piscina, zidul de cățărat, dar și un parc pentru animale. Etajele inferioare adăpostesc unitățile medicale și magazine. Survival Condo are și câteva etaje rezervate pentru bibliotecă, ore de curs, bar și sală de sport.
Magazinele din buncăr au fost aprovizionate cu mâncare congelată. De la afine concelate, la omletă deja preparată, toate alimentele sunt menite să reziste cel puțin 35 de ani. În caz de incediu, The Survival Condo are legătură cu un alt buncăr.