Franța se confruntă în prezent cu o situație destul de delicată. Datorită reformelor pentru pensii propuse de președintele Emmanuel Macron, tot mai mulți francezi au decis să-și manifeste nemulțumirile în stradă.
Protestele au început joi, 5 decembrie și vor continua și astăzi. Datele oficiale arată că un număr de peste 800.000 de oameni au ieșit în stradă, iar numărul lor va creste probabil în decursul zilei acesteia.
Acțiunile protestatarilor au un efect negativ asupra bunei funcționări a Franței: atât transporturile publice cât și școlile și spitalele au fost afectate.
Muncitorii din toată Franța sunt îngrijorați pentru viitorul lor. Aceste noi reforme i-ar putea obliga să se pensioneze mai târziu și să primească pensii mult mai mici.
În prezent, exista peste 42 de planuri de pensionare în Franța, atât în domeniul public cât și în cel privat. Acestea variază în funcție de vârsta și de beneficiile pe care le oferă.
Președintele Macron este de părere că o reformă care să stabilească un sistem universal de pensionare ar fi mult mai corect, însă se pare că populația nu este de acord.
Protestele au loc în mai multe regiuni ale Franței, iar oamenii nu vor renunța până când nu vor fi ascultați. Din categoriile persoanelor nemulțumire se numără: doctori, pompieri și șoferi angajați ai transportului public.
Unul dintre protestanți a declarat: „Vom protesta pentru cel puțin o săptămână, iar la sfârșitul acestei săptămâni Guvernul va fi cel care va ceda. „