Rihanna este una dintre cele mai de succes artiste. Chiar dacă s-a dat cu un pas în spate din industria muzicală, asta nu înseamnă că nu și-a găsit alte pasiuni. Recent, diva a urcat pe scena de la Super Bowl și a făcut un adevărat spectacol. În ciuda faptului că nu a primit niciun ban de la organizatori, conturile ei s-au rotunjit considerabil în urma strategiilor de marketing.
Rihanna este un star, în adevăratul sens al cuvântului. În cei 17 ani de carieră, diva din Barbados a avut numai reușite. A lansat hituri pe bandă rulantă, iar numele ei a ajuns să fie cunoscut în toată lumea. Riri, așa cum o alintă fanii, nu este doar o artistă, ci este și o femeie de succes și, mai nou, mămică.
De aproape un an, Rihanna este mămică de băiețel. La Super Bowl a anunțat că așteaptă cel de-al doilea copil al ei cu A$AP Rocky. Relația celor doi artiști merge de minune, chiar dacă rapperul a avut ceva probleme cu legea în trecut. Acum, în timp ce așteaptă venirea pe lume a celui de-al doilea copil, artista se ocupă și de afacerile ei, care nu-s deloc puține la număr.
Rihanna se mândrește cu originile ei
Anul trecut, aceasta a intrat în topul miliardarilor întocmit de Forbes, iar asta datorită business-urilor pe care le are. Rihanna nu a pierdut deloc timpul, iar faptul că îi merge atât de bine, îi bucură enorm pe cei de acasă de la ea. Diva nu a uitat nicio secundă de comunitatea ei din Barbados. Ba chiar anul trecut și-a petrecut vacanța acolo.
În Barbados, Rihanna este un adevărat erou local. Cetățenii i-au dedicat chiar și o stradă care poartă numele ei, „Rihanna Drive”. În oraș, se găsesc fel de fel de plăcuțe informative despre artistă, dar și casa unde a crescut. Totul a fost inaugurat în 2017, când Rihanna și-a lansat și brandul de cosmetice, Fenty Beauty. Acum, turiștii pot vizita întreaga zonă și se pot bucura de frumusețile locului.
@jordankayc From her humble island gyal beginnings to global superstar, billionaire, business woman and mamma ❤️ #rihanna #barbados #rihannadrive #rihannabarbados #bridgetown #rihannashouse #fentybeauty #workworkwork #banksbeer #asaprocky ♬ work – ????