Cum arată casa Georgianei Lobonț: „Am avut un designer”
Georgiana Lobonț se poate mândri cu o casă de vis. Artista a dezvăluit câteva detalii despre amenajarea acesteia, dar și-a prezentat și câteva dintre ținutele preferate
Cum arată casa Georgianei Lobonț
Georgiana Lobonț este fără doar și poate o artistă de succes. Vedeta nu s-a uitat la bani când și-a amenajat locuința. Dacă nu s-a uitat la bani, nu același lucru îl putem spune despre dorințele copiilor, de care artista a ținut cont când a amenajat casa. Fiind mamă de fată și băiat este destul de greu să le respecți dorințele celor mici, având în vedere gusturile atât de diverse. Artista a fost ajutată de un designer care să se ocupe de amenajarea casei.
„Avem și fetiță și băiețel în casă și trebuie să ne împăcăm. Un aranjament florar imens mi-am dorit la intrare și iată că s-a și realizat datorită designer-ului nostru. Inițial, acest aranjament ar venit unde este bradul, dar suntem în perioada sărbătorilor. Eu mi-am dorit mult ca zona de masă să fie în partea asta pentru că e și mai luminoasă și e frumos când intră cineva în casă să vadă”, a povestit Georgiana Lobonț pentru emisiunea ,,Showbiz Report”.
Nu doar casa a atras atenția fanilor, ci și garderoba Georgianei Lobonț. Artista le-a arătat fanilor câteva dintre costumele populare preferate, dar și blănurile pentru care vedeta are o slăbiciune. Artista se poate lăuda cu haine scumpe, dar și cu ținute care au valoare sentimentală.
„Aici am cele mai frumoase hăinuțe din garderoba mea, costumele mele populare, dar în același timp țin și blănurile pentru că nu mai avem spațiu. Aceasta a fost cea mai apreciată rochiță din garderoba mea, dar e și cea mai grea în partea de jos. E foarte grea și e făcută pe comandă, special pentru mine. Cu aceasta am fost îmbrăcată când l-am botezat pe Edi, pe primul nostru copilaș”, a adăugat artista.






