Din anul 2019, Cătălin Zmărăndescu s-a stabilit în Târgoviște alături de familia sa. Aceștia sunt încântați de traiul la țară și nu i se pare deloc greu, iar de Paște fostul concurent de la „Survivor România” nu a ezitat să își ajute soția în bucătărie. Tot în Târgoviște, luptătorul are și academia de sport pe care a înființat-o în urmă cu un an. 

Cătălin Zmărăndescu nu se plânge de traiul de la țară

Pe lângă casa destul de mare, luptătorul se poate lăuda și cu o gospodărie în care crește peste 100 de găini. Se pare că traiul la țară îi priește lui Cătălin Zmărăndescu. Acesta recunoaște faptul că reușește să își încarce bateriile în Târgoviște.

În urmă cu ceva timp, luptătorul mărturisea că au mereu de treabă mai ales în curte și bucătărie, dar are mereu ajutorul fiicei sale.

„De casă se ocupă în general Luiza, curtea este a mea, dar nu de puține ori mă bag la bucătărie și curățenie. Am cam 80 de păsări, dar în curând se va mări familia cu puișorii de la clocitoare și plus ce vor mai fi de la cloșcă. Avem și doi căței care au grijă de gospodărie.

Bineînțeles că am și ajutor. Fetiței mele îi place să adune ouăle din cuibare și o las chiar dacă le mai și sparge”, a spus Cătălin Zmărăndescu, conform click.ro.

Luptătorul se bucură de viața la țară, dovadă fiind și videoclipurile postate în mediul online. Chiar în urmă cu ceva timp, acesta s-a filmat când sacrifica păsări.

„Ne-am băgat la tăiat păsări. Sacrificăm câțiva cocoși. Păi nu merităm și noi ceva bun? Avem poftă de niște cocoșei la ceaun, de o ciorbiță de cocoș. Viața la țară să știți că e frumoasă. Așa că noi, țăranii ăștia, că facem vouă în ciudă, orășenilor”, spunea mai demult Cătălin Zmărăndescu.