Reclamă


Oana Lis este modelul femeii care a reușit, indiferent de vârstă să își urmeze visul. Vedeta a urmat facultatea după 30 de ani, însă a reușit să ajungă acolo unde și-a propus. Psihologul face acum terapie cu pacienții și reușește să redea liniștea sufletească și mulțumirea, multor persoane.oana le-a arătat celor din mediul online o mică parte din locul ei de suflet în care își desfășoară activitatea.

Cabinetul este unul mic și cochet

Ședințele la psiholog presupun deconectarea de ceea ce este în jur și focusarea pe problemele care te împiedică să ai un parcurs fericit. Astfel, cei care ajung în fața specialistului nu țin cont de decoruri și atmosferă. Totuși, cei mai mulți dintre aceștia, creează pentru pacienții lor un cadru intim în care aceștia să se poată simți relaxați.

Oana Lis este recent intrată în această branșă, dar are succes. Partenera fostului edil a conturat în câțiva metri pătrați un loc în care oricine se poate simți în largul lui, mai ales din punct de vedere emoțional.

Sursa foto: Instagram

Se spune că în cabinetul terapeutului ne putem dezbrăca de toate fricile care ne însoțesc în viața de zi cu zi. Acest lucru se poate întâmpla însă doar cu ajutorul iscusinței specialistului.

În cabinetul ei din sectorul 2 al Capitalei, Oana a mers pe îmbinarea tonurilor reci cu cele calde.

Trece prin momente grele

Psihologul este cu siguranță pentru mulți un etalon de gândire, echilibru și pace. Ei bine, din nefericire, chiar și cei care îi ajută pe alții să își găsească drumul, îl au deseori pe al lor plin de imperfecțiuni. La rândul ei, Oana Lis a traversat în ultima perioadă numeroase probleme în viața de zi cu zi.

Recent, Viorel Lis a fost internat în spital având o serie de probleme de sănătate majore. Vedeta nu s-a sfiit să ceară ajutorul financiar celor din mediul online. Astfel, Oana a reușit să-i achiziționeze partenerului ei un scaun cu rotile de care acesta avea mare nevoie.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro