Familia Bucă a fost greu încercată de soartă în 2015. Atunci l-au pierdut pe Andrei, singurul lor copil, în incendiul care a avut loc în clubul Colectiv. La 52 şi, respectiv, 56 de ani, Marcela şi Dorin Bucă au fost îngenuncheați de durere, dar au decis să nu cadă pradă disperării și să o ia de la capăt.
Așa că, cei doi soți au încercat să devină din nou părinți. Ca printr-o minune, Marcela Bucă a rămas însărcinată. În 2017, a venit pe lume Andreea Gabriela. Micuța a fost botezată la începutul lunii iulie, iar nașul de botez a fost cel mai bun prieten al lui Andrei.
”După pierderea lui Andrei, m-a mângâiat venirea fetiței. Nici nu știu să vă explic cât de fericit sunt. Golul a fost atât de mare, încât am căutat cu disperare să-l umplem și era singurul lucru care putea să umple o parte din acel gol, nu se va umple niciodată golul lăsat de Andrei, dar o parte din el se va umple cu Andreea și cu bucuria pe care ne-o oferă ea.
Nu am mai crezut în versul «Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia». Și uite că mi-a venit fetița și am început să cred din nou. A fost ca o lecție pe care am primit-o. Nu mi s-a părut corect, nu pentru că am făcut eu în viață ceva mai mult decât altcineva, ci pur și cimplu, copiii ăia au fost nevinovați. eu am înțeles că nu a fost chiar o mână curată acolo.
Andrei a înțeles întotdeauna cât de frumoasă este viața și că trebuie să te bați întotdeauna pentru ea. Cred că și asta ne-a făcut pe mine și pe soție să ne mai dorim un copil. În egoismul nostru, ne-am mai dorit un Andrei. Când o iau pe Andreea în brațe, trăiesc momente excepțional de frumoase”, a mărturisit Dorin Bucă.
Marcela și Dorin Bucă păstrează vie amintirea fiului lor. Părinții tânărului nu s-au atins de lucrurile fiului lor, așteptând parcă să se întoarcă acasă. Singura lor alinare este micuța Andreea Gabriela, care le-a adus din nou zâmbetul pe buze și credința în suflet după pierderea suferită.