Este ziua 21 de război și lucrurile par la fel ca la început. Rusia își continuă ofensiva, iar Ucraina încearcă să reziste atacurilor. Dacă inițial nimeni nu credea că țara lui Volodimir Zelenski ar avea șanse să iasă învingătoare, pare că acum lucrurile s-au mai schimbat. Mai mulți specialiști în domeniu au vorbit despre conflictul actual și au prevăzut o învingere a lui Vladimir Putin.
Deși atacurile armatei rusești nu se opresc, înaintarea ei pe teritoriul Ucrainei este mai lentă decât s-a preconizat. Pe lângă situația de pe front, Rusia a întâmpinat și alte dificultăți din cauza sancțiunilor ce i-au fost impuse, iar aceste lucruri ar putea aduce în cele din urmă sfârșitul războiului.
Câțiva specialiști în domeniu au indicat că sfârșitul războiului și implicit al lui Vladimir Putin ar putea veni tocmai pe baza acestor sancțiuni. Mai exact, se preconizează că susținătorii liderului rus, în special oligarhii, se vor ridicat împotriva lui.
„Absolut toţi marii oligarhi ai Rusiei, care deţin 90% din puterea economică a ţării, nu îşi doresc noi sancţiuni pentru Rusia. Toţi au averile în Occident, toţi vor să meargă la Monaco, vor să iasă cu iahturile în Mediterana şi să se plimbe cu avioanele personale peste tot în lume, nu să stea blocaţi în Rusia”, a declarat analistul militar Hari Bucur-Marcu, potrivit adevarul.ro.
Rusia, pe marginea prăpastie
O ipoteză similară a venit și din partea altor specialiști. Se pare că ultimele date arată că în doar câteva luni, Rusia se va afla pe „marginea prăpastiei economice”, iar acest lucru va determina o revoltă a populației. Este posibil ca rușii, a căror viață se va schimba radical, să se ridice împotriva lui Vladimir Putin și să oprească astfel războiul.
„Ultimele estimări sugerează că, după aproximativ trei luni de zile, în urma aplicării ultimelor sancţiuni occidentale, Rusia se va afla pe marginea prăpastiei economice. China este un important partener economic al Moscovei, dar nu un aliat pe termen lung, având propriile interese geopolitice în zonă”, a declarat și expertul şi analist militar Ion Petrescu.