Reclamă

Probabil vă aduceți aminte de celebra piesă „4 nopți și 4 zile”, care a devenit hit în scurt timp. În acea perioadă, nu exista petrecere fără această melodie, iar un tânăr talentat a transformat-o complet. Internauții nu au ezitat să ia cu asalt secțiunea de comentarii și să spună că piesa sună de-a dreptul grozav. 

Dael Demșa și-a surprins fanii din nou

Pentru cei cărora nu vă sună cunoscut numele, Dael Demșa este unul dintre artiștii tineri care au impresionat prin talent și…creativitate, căci nu este pentru prima dată când își surprinde fanii cu astfel de variante.

În urmă cu ceva timp, tânărul a reinterpretat și alte piese la fel de celebre, precum „Toate diamantele”, cântată de Luis Gabriel sau „Toate pozele”, a lui Nicolae Guță. De această dată, Dael Demșa a adus în prezent melodia „4 nopți și 4 zile”, iar fanii s-au declarat din nou surprinși de rezultat.

@daeldamsa Un fel de Lil Nas x Liviu Guta x Liviu Pustiu – 4 Nights and 4 Days #domajormaestre ♬ original sound – Dael Damsa

Dael Demsa sau Dragos Demșa, pe numele lui real, este un tânăr absolvent al „Academiei de Studii Economice” din București. Acesta este pasionat de muzică din copilărie. Dael Demsa a și avut câteva colaborări cu artiștii care au debutat în industrie.

Cum a ajuns acesta să facă muzică? Probabil vă veți gândi la lecții de canto sau cu ajutorul unui profesor, însă realitatea este alta. Totul a pornit pe baza unei provocări lansate chiar de el pe TikTok, trend care a devenit viral ulterior.

Provocarea era următoarea: publicul trebuia să recunoască refrenul unor melodii celebre provenite din genuri diverse, de la manele la stilul balcanic. Dificultatea pentru urmăritorii săi a constat în faptul că Dael Demșa a ales să fredoneze aceste melodii în limba engleză.

Acesta a fost momentul când tânărul a devenit cunoscut. El a integrat toate melodiile care s-au bucurat de succes în cadrul unui proiect pe aceeași platformă care l-a ajutat să devină celebru și anume TikTok.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro