Dani Oțil este unul dintre veteranii televiziunii. De-a lungul timpului, prin fața acestuia s-au perindat sute de invitații, unii cunoscuți, alții mai puțin cunoscuți. Spre deosebire de colegul lui, Dani simte nevoia să își apostrofeze invitații atunci când aceștia exagerează din varii motive.
Dani Oțil are multe de povestit, mai ales că și-a trăit viața în lumina reflectoarelor. Matinalul este printre puținii prezentatori care își apostrofează invitații „cu perdea”. La „Neatza cu Răzvan și Dani” niciun interviu nu este planificat dinainte, ci totul se întâmplă spontan.
De cele mai multe ori, nici Răzvan și nici Dani nu știu cum decurg lucrurile, iar invitații sunt preluați aleatoriu. Recent, Dani Oțil a mers la podcastul realizat de Gojira și a vrut să explice de ce i se spune că este un prezentator dur. Soțul Gabrielei este conștient că dintre el și Răzvan este mai mult decât evident cine este partea maleabilă din formulă.
Dani Oțil și-a amintit o întâmplare care a avut loc în direct și care le-a confirmat, încă o dată celor care se uită la emisiune, că poate fi foarte tranșant. Cei doi au avut-o ca invitată pe Bianca Rus, fosta concurentă de la „Bravo, ai stil! Celebrities”. Bianca nici nu l-a lăsat pe Răzvan să îi adreseze multe întrebări, că a început să se laude.
Dani Oțil a apostrofat-o pe Bianca fără să-i pese de reacțiile celor de acasă
Răzvan nu a zis nimic, însă Dani fierbea de nerăbdare să o dea jos pe Bianca de pe piedestalul pe care s-a urcat singură. La un moment dat, colegul lor cameraman, Pubera, a filmat un cadru de aproape, astfel că cei de acasă au observat câteva fire de păr în mustața Biancăi.
Dani Oțil s-a activat imediat și a știut că acela este momentul perfect pentru a o apostrofa pe invitata lui. Spre surprinderea sa, cei de acasă nu l-au certat deloc, ba chiar l-au felicitat pentru curaj.
„Vine pe canapea, povestește niște lucruri, clar, o ia pe câmpii. Ea explică cum se asortează, niște detalii extreme, de genul <<eu nu ies din casă neasortată>>. Eu eram la laptop, căutam ceva pentru următorul moment. Mă tot uitam la Răzvan și vedeam că nu reacționa.
M-am gândit că e „peștele cel mare” pe canapea și că oamenii de acasă văd. „Mistrețu”, din regie, cere un cadru strâns. Avea niște perișori, nu știu dacă erau sau nu vizibili la televizor. Cert este că eu am fost atât de nenorocit și am zis <<Băi, Bianca, am înțeles, baretă cu sutienul, nu ieși neasortată. Bă, dar ce facem cu mustața?>>”, a povestit Dani Oțil în podcastul menționat.