Despărțirea dintre celebra cântăreață columbiană și fundașul Barcelonei a luat prin surprindere întregul showbiz internațional. Cei doi au fost împreună timp de 12 ani, iar în urmă cu câteva săptămâni au anunțat că au luat decizia de a merge pe drumuri separate. Cu toate că au afișat în mediul online o viață perfectă de cuplu, în realitate nu se înțelegeau chiar atât de bine.
Artista încearcă să depășească momentele dificile
După puțin timp de la separare, vedeta, în vârstă de 45 de ani, a postat un videoclip pe contul său de Instagram. Shakira s-a afișat dansând alături de Nick Jonas și Liza Koshy. Vestea a venit ca un șoc pentru urmăritorii care îi îndrăgesc pe cei doi. Toată lumea a crezut că sunt cei mai fericiți și împliniți.
Foștii parteneri au împreună doi fii, pe Milan, de nouă ani, și pe Sasha, de șapte ani. Celebrul cuplu și-a oficializat relația în 2011, după ce s-au întâlnit pe platourile de filmare. La acea vreme, se pregăteau pentru imnul Cupei Mondiale FIFA 2021 „Waka Waka (This Time for Africa)”. Pe parcursul relației, cei doi au fost extrem de discreți. Shakira își aducea copiii pentru a-l susține pe tatăl lor, la meciuri.
Cântăreața columbiană, înșelată
Chiar dacă păreau uniți și loiali, Gerard Pique a înșelat-o pe artistă cu o domnișoară cu 20 de ani mai tânără. La scurt timp după ce a aflat că a fost trădată, Shakira a ajuns pe mână medicilor.
Ambii foști parteneri au cerut intimitate, în urma anunțului pe care l-au oferit publicității. Totodată, le-au mulțumit fanilor și celor apropiați pentru respect și înțelegere. În acest moment, celebrul fotbalist este cât se poate de reticent în ceea ce privește viața privată. Încă nu s-a aflat dacă bărbatul a continuat relația cu tânăra de 20 de ani sau și-au văzut fiecare de drumul său. De când a fost comunicată separarea, Pique nu a mai fost deloc activ în mediul online, cu toate că și-a obișnuit fanii cu postări frecvente.