Reclamă

Alexandru Bălțătescu este un tânăr stabilit în Iași a pornit o afacere profitabilă în urma cu șapte ani. Acesta a avut o idee inedită după ce i-a oferit soției sale un cadou. Afacerea se bazează pe tablouri. Mai exact, tablouri pe numere pe care clienții pe pictează. 

Ideea de a înființa o afacere i-a venit după ce a văzut reacția soției sale când i-a oferit un astfel de cadou. La terminarea tabloului, soția sa își mai dorea încă unul, dar în România nu era nimeni care să comerializeze cadouri așa unice. În acest fel, Alexandru a profitat de idee și a implementat afacerea. În prezent, tănărul de bucură de o afacere de succes care îi aduce mulți bani.

 „În urmă cu 7 ani am fost într-o excursie în Rusia, de unde i-am luat soției mele un tablou pe numere. Când soția mea l-a terminat de pictat, mi-a spus că își mai dorește unul, dar nu am găsit de cumpărat astfel de tablouri în România. Chiar m-a surprins faptul că soției mele i-a plăcut atât de mult acest concept, cu toate că ea nu are nicio treabă cu pictura. Mi-a spus că a fost foarte distractiv și relaxant să picteze tabloul. Atunci mi-am dat seama că pot implementa eu conceptul de pictură pe numere în România și că ar fi o afacere profitabilă. Așa am deschis primul magazin fizic în Timișoara, dar și magazinul online”, a povestit Alexandru Bălțătescu, administratorul magazinului online Picturi pe numere.

1. A deschis 13 magazine

Alexandru s-a bucurat de succes și a ajuns să administreze 13 magazine cu astfel de produse în toată România. Cu timpul, a decis să mai închidă din magazine, pentru că nu făceau profit cum se întâmpla îm mediul online.

„Am deschis în 2014 un magazin online și unul fizic în Timișoara. De ce tocmai în Timișoara? Pentru că mi-a plăcut foarte mult orașul și pentru că îl consideram un mediu propice pentru un astfel de magazin. Cu timpul am deschis până la 13 magazine cu picturi pe numere în toată România. Am ales să le închid înaintea pandemiei. Am ales așa pentru că nu făceau la fel de mult profit ca vânzările online. Multă lume alege să achiziționeze astfel de produse de pe site, decât din magazin. Acum mai am doar magazinul din Timișoara și site-ul”, a adăugat acesta.

ProfiArt

2. Tablourile se pot realiza la comandă

Alexandru Bălțătescu realizează și picturi pe numere la comandă pentru clienții săi.

„Noi am venit pe piața din România cu pânzele personalizate. Am observat că este cerere foarte mare din partea clienților pentru astfel de tablouri personalizate cu imaginile lor dragi, diferite portrete sau peisaje. Atunci am căutat diferiți parteneri care să ne ajute să realizăm astfel de produse, iar, în acest moment, suntem singurii producători de tablouri pictate pe numere din România. Este important pentru clienți să poată personaliza un tablou, mai ales când vor să îl ofere drept cadou.”, a mai spus Alexandru. 

3. Ce este un Flip-Flop portret

Cei mai mulți clienți care cumpără astfel de kituri de pictură pe numere vor să le personalizeze. Cel mai adesea, ei vor să imprime pe pânză fotografii cu animalele de companie sau cu persoane dragi. Ca să fie mai atractiv, dar și mai ușor de pictat, Alexandru a introdus conceptul de „Flip-Flop portret”.

„Un «Flip-flop portret» este, de fapt, o pânză albă, care poate fi pictată aleator, fără nicio regulă, iar, după ce toată pânza este acoperită cu vopsea, se dezlipește un colant lipit pe pânză și, astfel, rămâne imprimată imaginea dorită de client. Este un concept foarte cerut la petreceri sau la întâlnirile făcute de companii, tocmai pentru că are un impact foarte mare și necesită un timp scurt pentru a putea fi realizat. Prețul pentru un astfel de portret este de 220 – 250 de lei, în funcție de mărime. Prețul celorlalte tablouri pornește de la 74 de lei sau, în perioada promoțiilor, poate ajunge chiar de la 22 de lei pe bucată”, a povestit Alexandru Bălțătescu.

Fiecare tablou comandat vine într-un kit care conține toate produsele necesare pentru a fi realizat, și anume pânza cu numerele, culorile acrilice și pensule.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro