Liviu Vârciu și Nea Mărin, pe numele său Marin Barbu, au o relație zbuciumată pe micile ecrane, la emisiunea „Poftiți pe la noi”.

Deși cei doi se șicanează mai mereu, în realitate lucrurile stau cu totul și cu totul altfel. Nea Mărin îl consider pe Liviu Vârciu ca fiind al treilea copil al său.

Nea Mărin este un suflet tânăr și plin de bunătate și compasiune. În urma unui interviu, dansatorul a vorbit despre relația specială pe care o are cu vedeta, considerându-l parte din familia lui. Astfel, în momentul în care Liviu Vârciu a avut datorii,Nea Mărin l-a împrumutat cu bani.

Nea Mărin: „Am sărit să îl ajut, fără ca el să îmi ceară asta”

Nea Mărin a povestit că pe Liviu îl știe de 12 ani de zile și îl iubește ca pe copilul său. Atunci când a avut probleme, Liviu Vârciu a primit ajutorul din partea dansatorului, fără ca el să îi ceară.

„Liviu Vârciu este ca al treilea copil al meu, îmi este foarte drag. Când am văzut că se blocase și nu mai știa ce să facă în privința datoriilor, am sărit să îl ajut, fără ca el să îmi ceară asta. Mi-am dorit să își termine casa și să se ocupe de ce avea nevoie. Nu exista săptămână în care să nu vorbim la telefon, să ne consultăm, să ne scriem. Când am avut probleme de sănătate, el a fost alături de mine. Am trecut împreună și prin această pandemie, am fost în vacanțe împreună. Vă spun cu mâna pe suflet că face parte din familia noastră.” a povestit Nea Mărin, potrivit viva,ro

social media

„Îmi mănâncă viața de 12 ani de zile și mă contrează tot timpul”

„Când a fost vorba despre muncă serioasă, m-am înțeles foarte bine cu Gina Pistol, Diana Munteanu, Iuliana și Nicoleta Luciu. Sunt muncitoare fetele astea așa cum n-ați mai văzut! Sunt foarte mulți care m-au impresionat și au tras alături de mine. La polul opus, cu Liviu Guță mi-a fost mai greu, pentru că nu puteam să îl urnesc. La fel și Leonard Doroftei, cred că nu a putut să țină ritmul cu mine, sau Andreea Tonciu, ea a și plecat. Bineînțeles, închei lista cu omul care îmi mănâncă viața de 12 ani de zile și mă contrează tot timpul.”, a mai povestit acesta, potrivit sursei citate.