Reclamă

De ani de zile, Antonia și Alex Velea trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Deși cei doi au avut un început de relație destul de controversat, au demonstra de-a lungul timpului că iubirea dintre ei este puternică și că nimic nu îi poate despărți. Cum a reușit  Alex Velea să o cucerească pe Antonia?

Într-un interviu recent, Alex Velea a vorbit despre începuturile relației cu Antonia. Cei doi au fost judecați aspru și asta pentru că în momentul în care au început o relație, cântăreața încă nu își încheiase socotelile cu fostul partener. Însă, nimic nu a contat, iar cei doi artiști au mers înainte.

Alex Velea a declarat că a reușit să o cucerească pe Antonia cu charisma sa și a cântărit foarte mult și faptul că a înțeles-o și a luptat alături de ea împotriva tuturor.

„Cred că sufletul meu a cucerit-o, charisma mea, faptul că sunt o persoană amuzantă. În primul rând, sunt o persoană caldă, o persoană cu suflet bun. Cred că faptul că am înțeles-o și ne-am completat foarte bine a contat extrem de mult în relația noastră.

A simțit focul din inima mea care arde mereu și este viu pentru ea. Încercăm mereu să ne ferim de monotonie și continuăm cu lucrurile simple care ne-au făcut să ne îndrăgostim și mai mult unul de celălalt la începutul relației.”, a declarat Alex Velea.

Cum a reușit Alex Velea să o cucerească pe Antonia! Cei doi au avut un început de relație complicat
Social media

Alex  Velea și Antonia, gata de nuntă

Anul trecut, după ce în sfârșit procesul de divorț dintre Antonia și Vincenzo Castellano s-a finalizat, Alex Velea și-a cerut în căsătorie partenera. Așa cum era de așteptat Antonia a spus un mare „Da”, iar în curând va avea loc nunta. Deși așteaptă de mult momentul acesta, Alex Velea și Antonia nu vor să se gărbească.

„Nu vreau ca nunta să devină un subiect agasant și lumea să mă întrebe non-stop «când? când? când?». Nu facem lucruri pe ascuns, adică și dacă încercăm să le facem așa, până la urmă tot se află și nu suntem atât de secretoși. Dar da, ne place să ne păstrăm intimitatea, deoarece vrem să fim niște oameni normali. Nu e perioada propice unei petreceri!

Antonia va fi foarte frumoasă în rochia de mireasă, sunt convins de asta, iar eu în smoching! Ea este foarte sexy în orice fotografie îmbrăcată și dezbrăcată. La ce femeie am, dacă eram gelos înnebuneam! Ea nu mi-a dat niciodată motive să fiu gelos, a știut mereu să mă susțină. Atunci când ne certăm, știu cum să o împac”, a declarat Alex Velea, în cadrul unei emisiuni de televiziune.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro