Nea Marin nu are nevoie de prea multe introduceri. De ani buni, acesta se află la cârma celebrei emisiuni care pune la treabă cele mai cunoscute vedete de la noi. Din păcate, situația pandemică și-a spus cuvântul, iar celebrul dansator de folclor a rămas fără emisiune. Fanilor încă nu le vine să creadă că nu vor mai vedea pe micile ecrane vedetele terorizate de  Nea Marin.

De 12 sezoane, Nea Marin a făcut serile mai frumoase pentru mii de telespectatori. De la debutul lui în televiziune în calitate de prezentator și până acum, Marin Barbu s-a ocupat de același format. Două echipe de vedete care sunt nevoite să facă diferite munci pentru a fi răsplătite. Întregul proiect a avut mereu în spate o cauză nobilă.

Cel mai recent sezon de „Poftiți pe la noi: Poftiți prin țară” s-a filmat în plină pandemia, iar asta a ridicat anumite probleme. O parte dintre vedetele angrenate în proiect s-au îmbolnăvit de Covid, inclusiv Nea Marin. Filmarea emisiunii a durat mai mult decât de obicei și, drept urmare, forțele și finanțele au fost mai ridicate.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

Antena 1 nu a mai avut bani să producă emisiunea lui Nea Marin

În ediția difuzată pe 1 februarie, Nea Marin a fost nevoit să își ia „la revedere” de la acest format, dar și de la vedete. După ani de zile în care a fost prezent pe micile ecrane, proiectul a ajuns la final. Marin Barbu nu a vrut să se ascundă și a recunoscut că acest final a fost inevitabil din cauza lipsei de buget.

„Vreau să vă mulțumesc tuturor celor care, într-un număr foarte mare ați urmărit acest sezon Poftiți pe la noi! Nu a fost DELOC unul ușor. Ba, chiar aș putea spune că a fost cel mai greu dintre toate. Filmările au început în vara anului 2020 si s-au finalizat in aprilie 2021.

În acest reality show, se filmează de dimineața și până târziu în noapte, timp de 4 zile cu fiecare echipă. (…) Sunt ambițios și mereu am să duc la capăt ceea ce îmi propun. Mai ales când sunt și alte persoane implicate și depind de mine. Am sa fac totul să iasă bine! Când cu vorba bună nu se poate, aplic metoda nuielușa”, a scris Nea Marin pe Facebook.