Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din lumea muzicii. În prezent, tot ce îi mai leagă este fosta relație, dar și pasiunea pentru muzică. Cum amândoi sunt artiști extrem de apreciați, ironia sorții a făcut în așa fel încât cei doi să se întâlnească la o nuntă. 

Culiță Sterp a încercat să evite o posibilă întâlnire cu fosta parteneră de viață

După ce mai mulți invitați au observat faptul că foștii iubiți sunt cei care vor întreține atmosfera la aceeași nuntă, ochii oamenilor au fost ațintiți asupra lor.

Conștienți amândoi de acest lucru, Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua au încercat să nu interacționeze.

Artista este surprinsă în timp ce își încânta publicul cu piesele sale. Culiță Sterp este cel care stă la masă și își butonează telefonul. În acest fel, încearcă să nu atragă atenția asupra lui, mai ales că oamenii se așteptau la vreo reacție din partea sa. Ulterior, Culiță Sterp este cel care întreține atmosfera la petrecere.

Reacțiile internauților nu au întârziat să apară. Mulți dintre ei au apreciat profesionalismul artiștilor, dar și felul în care au știut să gestioneze întreaga situație.

@solomoncristinamadalina @culita.oficial @carmendelasalciuaoff ♬ suono originale – Solomon Cristina Madalina

După ce au anunțat că vor merge pe drumuri separate, Carmen de la Sălciua nu a ezitat să spună și ce probleme au apărut în căsnicia cu artistul.

Vedeta mărturisea faptul că fostul partener de viață ar fi înșelat-o chiar după o lună de la nuntă.  Totuși, artista a mai dat o șansă relației și a încercat să își salveze căsnicia, după cum afirmă chiar ea.

„O femeie înșelată e ca o lumânare stinsă. Divorțul nostru era oarecum premeditat. L-am premeditat din secunda în care am aflat de prima infidelitate. Am aflat de prima lui infidelitate la o lună după căsătorie.

Lumea credea că am făcut toată mascarada asta pentru rating, pentru că am mai stat un an împreună. Acum este irelevant ce s-a mai întâmplat. Ulterior, răbdarea și sufletul meu ajunsese la capătul puterilor”, a spus Carmen de la Sălciua în cadrul emisiunii „Teo Show”.