Au trecut mai bine de trei ani de când Antonia și-a pierdut bunicul. A fost un moment extrem de greu pentru ea, iar cea care i-a dat îngrozitoarea veste a fost chiar mama sa. Artista se îndrepta către un concert, în momentul în care a fost sunată, dar nu a avut de ales și a urcat pe scenă, deși nu era în cea mai bună formă a sa. Nu îi putea dezamăgi pe oamenii care se strânseseră într-un număr mare să o vadă.
Antonia, mărturisiri emoționante pe internet
Nu a vorbit niciodată despre decesul bărbatului și nici despre ce a simțit în seara aceea. Cea care a făcut-o să se deschidă și să spună tot ce are pe suflet este Amalia Năstase, care a decis să o invite în cadrul podcast-ului său. Cele două au vorbit precum două bune prietene, ca și cum nu s-ar fi aflat în fața camerelor de filmat.
”Acum 2-3 ani când eram în drum spre concert în Galați am primit vestea că a murit bunicul meu, eram terminată, am fost implicată cu mama s-o ajut, știam că o să stingă, dar nu atât de repede. Nu aveam încotro, trebuia să fiu pe scenă”, a declarat Antonia.
A urcat pe scenă, a cântat ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, dar imediat după show a plecat spre casă, fără să ofere niciun fel de explicații. Oamenii au judecat-o, la vremea aceea, că nu a stat la poze. Nimeni nu știa, însă, ce era în sufletul ei.
”Eu în seara aia nu am rămas să fac poze, n-am dat explicații, am sărit direct în dubă și am plecat. Am primit mesaje să-ți fie rușine că n-ai stat să faci poze, că am stat cu copilul în brațe în frig…”, a mai povestit Antonia.