Reclamă

Acum, Emily Burghelea și iubitul ei trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Cei doi s-au căsătorit, iar în urmă cu un an au devenit părinți. Deși toate sunt roz, lucrurile nu au stat mereu așa. La începutul poveștii a avut parte de o despărțire, ce s-a lăsat cu spitalizare. Cum s-au cunoscut cei doi?

Recent, Emily Burghelea a vorbit despre începuturile relației sale. Se pare că ea și Andrei nu sunt la prima încercare. Cei doi au mai fost împreună, însă relația nu a rezistat și s-a ajuns la despărțire. Însă, după șase luni în care au stat separați și-au găsit drumul înapoi unul către altul și au luat-o de la capăt. De această dată totul a fost cât se poate de bine, iar la scurt timp și-au construit familia la care au visat.

„Am o poveste foarte interesantă. Noi am fost și despărțiți. Am avut două relații. Prima s-a terminat groaznic. S-a terminat cu perfuzii. Adică, eu am suferit rău după el și ne-am reîntâlnit după 6 luni. Am spus: Bine, suntem tot noi, dar mai diferiți, acum ne dorim amândoi o familie. Efectiv, am ieșit la o masă ca niște oameni foarte maturi, deși eu aveam 21 de ani. El face 30 de ani. E matur, nu-i așa? „Vreau să o luăm pe calea asta, eu îmi doresc o familie. Vrei să facem o familie împreună?”. De la prima întâlnire după despărțire. Ne-am înțeles foarte bine, de la prima vedere.

Vreau să zic că de prima dată când l-am văzut, m-a speriat. Pentru foarte mult timp, nu m-am apropiat de el, adică l-am ținut la distanță. Mă speria faptul că era singurul bărbat de care îmi plăcea prea tare de el!”, a declarat Emily Burghelea, potrivit click.ro.

Cum a început povestea de iubire dintre Emily Burghelea și partenerul ei! Tânăra a ajuns la perfuzii din dragoste
Social media

Emily a ajuns la spital după despărțire

Emily Burghelea a mai mărturisit că despărțirea a fost una dură pentru ea și chiar a ajuns la spital. Tânăra și-a supărat iubitul, iar acesta a decis să pună punct relației. Acest lucru a venit ca un șoc pentru Emily, care deși a încercat nu a putut să îl înduplece. Despărțirea a fost atât de dureroasă încât a ajuns la perfuzii.

„La un moment dat, am început relația. El trebuia să plece la o conferință Google și i-am zis că vreau să îl însoțesc. El a spus că nu prea se poate. Dar a vorbit cu oamenii ăia, a făcut rost de bilete de avion, de cazare.

Cu o seară înainte, mă sună cineva de la o emisiune: «Uite, Emily, avem nevoie de tine, ajută-ne, ne-a picat un invitat, mâine, nu știm ce să facem, pe tine ne putem baza!». L-am sunat pe Andrei și i-am spus că nu știu cum să procedez. Mi-a spus să fac ce cred eu de cuviință. A plecat, nu m-am mai dus cu el și, de atunci, nu mi-a mai răspuns la telefon.

L-am sunat de 300 de ori, nu mai răspundea. L-am urmărit la aeroport, am mers după el, acasă. Era soția șoferului lui, am crezut că e o fată. Efectiv, am intrat în perfuzii, de la suferit. Eu îl vedeam, de la început, ca pe viitorul meu soț. Pentru mine, reprezenta idealul. M-am bucurat când ne-am împăcat.”, a mai povestit Emily Burghelea.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro