Corina Chiriac și Virgil Atanasiu și-au petrecut câțiva ani în America, unde au avut parte de lucruri inedite. Viața de peste ocean era destul de diferită, iar artista a cunoscut și văzut lucruri noi. După câțiva ani s-au întors în țara și ghinioanele s-au ținut lanț.
Corina Chiriac și soțul ei, Virgil Atanasiu au locuit în America timp de cinci ani în anii ’90. Partenerul ei deținea mai multe companii peste ocean, iar solista a mers împreună cu el. Deși nu s-au întors cu bani în țară, artista s-a bucurat de tot ce a cunoscut și au ajutat-o să crească în acei ani. Și-a dat seama că locul ei nu este printre străini și s-a întors pe meleagurile natale.
„Nu (nu îi pare rău n.r), pentru că nu am venit cu bani de acolo, dar am venit cu multă cunoaștere. Mi s-a deschis foarte mult orizontul minții. Și când am înțeles că nici eu, nici Vigil – Dumnezeu să îl ierte!- nu o să facem prea mulți purici pe acolo, am zis că eu mă duc acasă.”, a spus Corina Chiriac.
Corina Chiriac s-a luptat cu depresia după ce a ajuns în România
Corina Chiriac s-a întors după cinci ani în țară și aici s-a luptat cu depresia, având mai multe probleme într-un scurt timp. În 1994 tatăl ei a decedat, apoi a urmat cea care i-a dat viață. Artista nu a scăpat din ea de ghinion și a avut nevoie de o operație, după au urmat mai multe probleme pentru soțul ei. Acea perioadă a făcut-o mult mai puternică pe aceasta și a reușit să treacă peste toate încercările.
„Vreo câțiva ani. A fost greu…Tata a plecat în ’94 dincolo (pe lumea cealaltă n.r) Mama a suferit și ea până a plecat. Am făcut o operație mare. Pe urmă bietul Virgil a avut și el niște probleme în continuare. A fost o perioadă lungă. În povestea fiecăruia există niște ani foarte grei, care ne sunt dați ca lecție. Ce a fost greu, a trecut, am învins și am ieșit cu ajutorul lui Dumnezeu. Cel mai mult m-a ajutat (credința n.r).”, a mai spus Corina Chiriac.