Pentru Loredana Groza timpul s-a oprit în loc de mai bine de 20 de ani, cel puțin asta spun fotografiile ei din mediul online. Are 50 de ani, însă acest lucru nu o împiedică să arate demențial!
Cu puțin timp în urmă, vedeta a fost surprinsă după ce a ieșit din salonul de înfrumusețare. Rezultatul a fost unul pe măsură sau, cel puțin, cel așteptat de divă, pentru că s-a arătat destul de mulțumită de rezultat din atitudinea pe care o avea.
Loredana Groza este dovada vie a faptului că timpul este relativ și că frumusețea constă în starea de spirit mai mult decât orice. Vedeta ne-a obișnuit de ceva vreme să aibă apariții din ce în ce mai îndrăznețe, ieșite din comun și ”sofisticate”.
Nici de data aceasta nu ne-a dezamăgit, căci același decolteu generos ne-a întâmpinat și acum. Fără să-și arate vreo secundă vârsta ușor înaintată, Loredana Groza se simte ca o puștoaică de 20 de ani. Se pare că alimentația sănătoasă, gândurile bune și sportul fac adevărate minuni cu Loredana, cum chiar ea spunea la un moment dat.
Loredana Groza, surprinsă în timpul unei ședințe foto pentru Instagram
De-a lungul timpului, vedeta a negat că frumusețea ai ar fi rezulatul mai multor operații estetice și că, de fapt, meditațiile și alimentația sănătoasă reprezintă secretele pentru o viață lipistă de riduri.
După cum se poate observa în imaginile de mai jos, Loredana Groza este întotdeauna sexy, nu doar atunci când apare pe sticlă sau când pozează pentru Instagram. De data aceasta, frumoasa artistă a optat pentru o ținută din piele de culoare neagră din cap până în picioare.
Cu toate acestea, nici de data aceasta nu putea să renunțe la decolteul care i-a adus atât de multe complimente și aprecieri de-a lungul timpului în mediul online.
Se poate vedea cum diva noastră pășește mulțumită și încrezătoare la ieșirea din salonul de înfrumusețare. În mod cert, era momentul cel mai potrivit pentru câteva poze pentru Instagram. Zis și făcut! Vedeta noastră a fost ajutată în acest sens de o prietenă care i-a fost alături în acele clipe.
Loredana Groza, secretele frumuseții sale veșnice
“Sportul, un regim alimentar sănătos și somnul sunt cele trei must-uri pentru a fi mereu în formă. Trebuie să îți balansezi regimul, astfel încât organismul tău să nu simtă lipsa niciunui component de care are nevoie ca să funcționeze normal. Trebuie să îl «păcălești» . De asta, am renunțat la dietele drastice pe care le consider absolut dăunătoare. Chiar dacă te ajută să pierzi în greutate foarte repede, la fel de repede pui kilogramele la loc, imediat ce începi să mânânci normal”, a declarat celebra artistă într-un interviu mai vechi.
Loredana Groza a subliniat că folosește de câțiva ani buni foarte multe metode naturiste de îngrijire a părului și pielii: “Produsele mele sunt aproape în totalitate naturale. Cremele de față, șampoanele și, în general, tot ceea ce pun pe mine încerc să fie cât mai natural. Prefer produsele care să nu dăuneze, să nu îmi atace sistemul și, de aceea, sunt îndrăgostită de companiile care în ultimii ani au scos produse fără conservanți, fără parfum și fără ingrediente toxice”.