Reclamă

Nicole Cherry are o relație de mai bine de trei ani cu Florin Popa, iar în viitorul apropiat cei doi vor deveni soț și soție cu acte în regulă. Recent, partenerul de viață al cântăreței și-a făcut curaj și i-a cerut mâna viitoarei mămici, iar răspunsul ei a fost da, așa cum era de așteptat. Cei doi îndrăgostiți se pregătesc pentru cel mai important rol din viața lor și anume acela de părinți, iar în acest context, vedeta se aștepta ca el să o ceară în căsătorie, doar că nu în acel moment.

Nicole Cherry, o femeie împlinită

„Cireșica” nu mai este un copil, cum încă este văzută de către cei care o urmăresc de la vârsta de 14, când s-a lansat în muzică. Ea s-a transformat într-o femeie în toată regula, iar la finalul acestui an, o va aduce pe lume pe fiica ei și a lui Florin Popa, Anastasia.

Mulți dintre admiratorii ei au fost curioși să afle cum a avut loc cererea, despre care în primă fază nu a dat prea multe detalii. Fiind foarte sinceră și apropiată de comunitatea ei de pe Instagram, a postat imediat câteva imagini cu inelul de logodnă, dar a vorbit despre momentul emoționant, d-abia după câteva zile.

Cum a fost cerută Nicole Cherry în căsătorie! Florin Popa a luat-o prin surprindere

„A fost ceva extrem de simplu, cumva așteptat mai ales fiind și însărcinată, toată lumea se aștepta că vine și momentul ăsta. A fost într-un moment surprinzător pentru mine, chiar nu mă așteptam. A fost ceva spontan, eram în drum spre munte, am zis că o să luăm cina împreună, am zis să ne sărbătorim că mai e puțin și vine fetița, și uite că a venit și inelul. Cumva mă așteptam că se va întâmpla la un moment dat, dar nu mă așteptam fix în momentul ăla”, a declarat Nicole Cherry, într-o emisiune TV.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro