Un tânăr de 25 de ani a fost victima răzbunării a două femei.

Cele două au fost ajutate de alți bărbați pentru a-și duce planul diabolic la capăt. Astfel că, bărbatul de loc din Deva, a ajuns să plătească într-un mod șocant după ce a avut o relație cu o tânără de 20 de ani, chiar în fața iubitei. 

Chinurile la care a fost supus bărbatul de 25 de ani

Cazul șocant a avut loc în Hărău, un sat din Hunedoara. Atunci, vecinii au fost șocați să afli oroarea care avea loc la doar câteva case distanță. Bărbatul a avut o relație cu o tânără, iar fostul iubit al acesteia și-a dorit să se răzbune pe bărbatul de 25 de ani, după ce s-a aflat de legătura amoroasă. Două femei l-au violat, în timp ce unul dintre complici filma totul cu telefonul mobil.

Șapte bărbați au venit acasă la tânărul de 25 de ani. La acel moment, se afla alături de iubita în vârstă de 20 de ani. Bărbații au refuzat să părăsească imobilul, iar ceea ce urmează este desprins dintr-un film de groază.

Cum a ajuns un bărbat din Deva să fie violat de două femei, chiar în fața iubitei sale. La ce orori l-au supus cele două
Pexels

Bărbații au spart o măsuță și și-au obligat victima să stea în genunchi pe cioburi. Ulterior, l-au bătut și l-au scuipat, iar apoi a fost violat de cele două femei, în timp ce iubita sa privea ororile la care a fost supus.

Una dintre femei a aruncat cu urină peste victimă. Cealaltă tânără îl obliga să o atingă în zonele intime. În tot acest timp, tânărul de 25 de ani i-a rugat pe cei șapte bărbați să îl elibereze, dar nici vorbă. Calvarul bărbatului era departe de a se termina.

Femeile au continuat cu ororile asupra bărbatului, în timp ce agresorii au furat ce au găsit de valoare în casă. Aceștia au plecat cu 950 de euro și un ceas găsit în mașina care a fost vandalizată.