Reclamă

Juratul de la “Master Chef” traversează o perioadă foarte bună.

Chef Joseph Hadad este urmărit de sute de mii de internauți. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Viva, a mărturisit că a moștenit pasiunea pentru gătit de la părințiin săi. Chef Hadad a adăugat că a fost îndrumat chiar de către tatăl său.

Când s-a angajat

Cum a ajuns Joseph Hadad să fie Chef. De unde a moștenit pasiunea
Instagram

“Pasiunea am moștenit-o de la părinți, amândoi gătind extraordinar. Însă tata a fost, de fapt, cel care mi-a trasat această traiectorie, iar noi nu ieșeam din cuvântul lui.

Motivat și îndrumat de el, dar simțind și eu chemarea acestei meserii, am avut noroc să ajung într-un context favorabil pentru a învăța gastronomia la cel mai înalt nivel. (…)În adolescență, tata m-a trimis la Școala de Bucătari din Haifa.

În momentul împlinirii vârstei de 19 ani, m-am înrolat în armată, pentru o perioadă de trei ani. Urmând ca apoi să mă angajez ca ajutor de bucătar.

Armata ajută în formarea disciplinei, pentru un bărbat cred că este esențială. Să zboare, să prindă curaj, autonomie, încredere, să se descurce în orice situație.”, a mărturisit Chef Hadad în exclusivitate pentru Viva.ro

De asemenea, juratul de la Master Chef a declarat că cea mai mare pasiune a sa este bucătăria, dar își face timp și pentru sport. Îndrăgitul chef merge la sală ori de câte ori are ocazia, iar sportul îl ajută să se relaxeze.

“Bucătăria este cea mai mare pasiune și cea care îmi oferă cele mai mari satisfacții. Dar încerc să îmi fac timp de cel puțin două ori pe săptămână și pentru sport.

Merg la sală de fiecare dată când am ocazia, lucru ce mă relaxează și îmi dă foarte multă energie.”, a adăugat acesta pentru sursa menționată.

Chef Hadad are planuri mari pentru acest an. Juratul își dorește să ducă la capăt planurile de business.

Doresc să îmi duc la capăt planurile de business legate de restaurante, unele dintre ele fiind puse pe hold, să păstrez o legătură mult mai strânsă cu cei dragi, fie ei familie sau prieteni, pentru că, din păcate, vrând, nevrând, ne-am distanțat involuntar unii de alții.”, a adăugat acesta pentru sursa menționată.


Reclamă

Share.

Alexandra Neacșu, are 24 de ani și e absolventă a Facultății de Artă Geo Saizescu. Îi plac foarte mult filmele sci-fi, cărțile horror și adoră să gătească. În prezent cochetează și cu arta și este membră fondatoare a „Teatrului Nou”.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro