Gina Chirilă este una dintre cele mai frumoase românce și se bucură de mult succes. Aceasta a devenit cunoscută ca și model, apoi a ajuns în Milano pentru o carieră de vis. Deși nu i s-au acordat prea mult șanse la plecarea din România, ambițiile sale au fost atât de mari, încât nimic nu a descurajat-o.
Gina Chirilă s-a remarcat prin frumusețea și munca depusă pentru a ajunge unde își dorește. La 28 de ani se poate considera o femeie împlinită, având o familie frumoasă împreună cu Bogdan Vlădău și fiica lor. Pe plan profesional a ajuns un model internațional, fiind cooptată în multe proiecte de mare amploare.
Gina Chirilă, descurajată de echipa din România
Aceasta și-a dorit mai mult de la viață și a ales să plece din România. În momentul plecării, agențiile cu care colabora pe plaiurile natale nu i-au acordat nicio șansă și mai mult au descurajat-o pentru a rămâne aici. Gina Chirilă a avut destul de mult curaj pentru a merge în Milano singură. Ea a reușit să fie acceptată de patru agenții foarte cunoscute, încât și-a ales unde să meargă. Modelul are un mesaj clar de transmis tuturor persoanelor care o urmăresc și anume că orice vis se poate îndeplini dacă dorința este atât de mare.
Vezi această postare pe Instagram
„Și m-am dus la Milano, singură spunându-mi aici să eu nu sunt bună pentru agențiile de acolo și să rămân aici. Eu fiind încăpățânată m-am dus, am fost la patru agenții foarte mari și toate m-au acceptat. La sfârșit am ales eu unde să merg. De asta vreau să spun fetelor că avem o forță în noi și dacă tu crezi în tine și în visul tău poți să faci orice, până la o limită. Să avem intenție bună, bineînțeles și vom reuși. După ce am ajuns în Milano, s-a schimbat totul. Modul de a lucra nu mai era atât de aspru.”