Reclamă

Deși acum este extrem de fericită și de ceva timp și-a găsit liniștea în brațele lui Andrei, cu care s-a logodit, copilăria Elenei Marin a fost marcată de faptul că se împărțea între școală și sport. Vedeta a mărturisit că au fost momente în care făcea tot felul de lucruri. Atunci, părinții săi îi aplicau pedepse fizice.

Elena Marin: „Din păcate nu am scăpat, am primit porție dublă”

Elena Marin a mărturisit că au fost zile când i-au fost aplicate pedepse fizice atunci când era un copil. În cadrul unui interviu, vedeta a povestit un astfel de episod, în care a primit bătaie de la părinți, dar și la antrenor pentru că nu fusese cuminte. În copilărie, Elena Marin s-a împărțit între școală și sport, de aceea vedeta a mărturisit că nu are prea multe amintiri din copilărie.

Chiar dacă acum își amintește amuzându-se de momentul în care a jupuit tapetul de pe pereții unei camere de hotel, la acea vreme nu i s-a părut deloc amuzant, având în vedere că părinții și antrenorul au certat-o zdravăn, dar a primit și bătaie.

Cum a ajuns Elena Marin să fie „ruptă” cu bătaia, în copilărie. Ce s-a întâmplat cu faimoasa de la „Survivor”
Social media

„Nu am foarte multe amintiri din copilărie pentru că, în singurele momente în care nu eram la școală, eram la antrenamente, la dansuri și la gimnastică. Dar, ca amintire puternică este o pățanie pe care am avut-o într-unul dintre cantonamentele de gimnastică.

Am jupuit tapetul de pe pereții camerei de hotel să îl duc acasă la părinții mei. Din păcate, nu doar eu am făcut asta, ideea mea a fost preluată și de colegele mele. Camera de hotel arăta groaznic după ce noi am plecat…”, a povestit Elena Marin pentru fanatik.ro. 

„Bineînțeles, au existat repercusiuni… Mi-au administrat o bătaie și antrenorul, și părinții. Din păcate nu am scăpat, am primit porție dublă”, a mai spus vedeta pentru sursa citată anterior.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro