Andreea Esca, cea mai cunoscută știristă de la noi, a făcut, de curând, o serie de mărturisiri care au luat pe toată lumea prin surprindere. Vedeta spune că la un moment dat, în copilărie, a fost nevoită să cerșească bani pe stradă de la oameni.
În cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță, jurnalista a făcut o serie de mărturisiri legate de o situație pe care a întâmpinat-o cu mulți ani în urmă. Pentru a nu avea probleme cu părinții ei, Andreea Esca s-a văzut nevoită să ceară ajutorul necunoscuților.
Cum a ajuns Andreea Esca să cerșească și pentru ce strângea bani, din disperare
Se pare că Andreea Esca, potrivit propriilor spuse, când era copil a vorbit la un moment dat foarte mult la telefon și a fost nevoită să ceară bani oamenilor pentru a recupera banii.
„O dată am vorbit atât de mult la telefon, încât a venit nota foarte foarte mare. M-am gândit că nu o să fie bine, pe vremea aia era un alt fel de parenting, așa că am plecat prin liceu și am făcut chetă, printre colegi, ca să plătesc telefonul pe ascuns.
Doar i-am luat, nu i-am dat înapoi. Ai mei află chiar acum. Țin minte că aveam o cabină telefonică, una albastră, vizavi de casă. Stăteam în fața ei și ceream un leu sau 25 de bani, numai ca să dau telefon. O sunam pe mamaie, eram leșinată să-i dau telefon”, a povestit Andreea Esca în emisiunea ”La Măruță”.
Cerșitul nu a fost singura năzdrăvănie făcută de Andreea Esca în tinerețe
Totodată, Andreea Esca a mai povestit și cum, când era foarte tânără le-a furat mașina părinților ei, fără ca aceștia să știe. Până la urmă ei și-a dat seama ce a făcut pentru că nu punea la loc și combustibilul pe care îl folosea.
„Mama mi-a spus, cred că aveam vreo 30 și ceva de ani, i-am mărturisit că luam mașina și când mă întorceam o puneam perfect, să nu se vadă că am luat-o. Eram rebelă. Mama și tata mi-au zis că și-au dat seama, pentru că nu puneam și benzină”, a mai spus Andreea Esca.