Viorica Dăncilă a ajuns cunoscută în momentul în care a fost numită prim ministrul țării. În 2019 aceasta a candidat pentru funcția de președinte împotriva lui Klaus Iohannis. Fostul premier a făcut mai multe mărturisiri cu privire la familia sa, în special Victor, fiul adoptat.

Viorica Dăncilă s-a remarcat în ultima perioadă pentru afirmațiile sale cu privire la fiul său. Victor a fost adoptat de către fostul premier când avea doar câteva zile. Din acel moment, viața de familie s-a schimbat, apărând un nou membru care să le bucure inima.

Băiatul a fost adoptat în anii ’90 când Viorica Dăncilă și partenerul ei erau la început de drum. Aceasta a aflat de bebeluș de la o colegă care lucra la centrală. Îi spusese că micuțul a fost lăsat în spital și că nu are lapte și nici scutece. Auzind acestea, nu a putut lăsa lucrurile așa și a cumpărat cele necesare pentru a-l ajuta.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

Cum a aflat Victor că este adoptat

Deși nu s-a gândit la ideea de adopție, când l-a văzut pe Victor, li-a dat seama că nu-l poate lăsa acolo. Când a ajuns acesta în clasa a opta, a auzit de la alte persoane că este înfiat și i-a reproșat mamei sale. El a considerat că este certat de mama sa doar pentru faptul că nu este copilul natural al familiei.

@diana.blogger #tiktok #fyp #chisinaumoldova?? #dianablogger #viral #bucurestiromania?? #chisinau #vioricadancila ♬ Sad Music (Short Version) – MaximusSound

„Era Victor clasa a opta, parcă și a ieșit afară. El nu-și făcuse lecțiile, iar când s-a întors l-am certat, ca orice părinte. I-am spus că este târziu, că mâine se duce la școală și nu are lecțiile făcute. În momentul acela, mi-a răspuns într-un mod mai distant. Atunci am ridicat puțin tonul, că eu îl întrebam de lecții, dar Victor îmi spunea altceva și a început să plângă. Mi-a spus că „mă cerți pentru că nu sunt copilul tău.” Eram cu soțul meu în bucătărie și am simțit că se prăbușește tavanul. L-am întrebat ce a vrut să spună și-mi spune „mi-au zis niște copii că nu sunt copilul vostru și tu de asta mă cerți.” Ne-am așezat și i-am explicat că este copilul nostru, că îl iubim extrem de mult. Important este cine te crește și că el este important pentru noi. De atunci am încheiat acel capitol.”