Culiță Sterp a scos-o din afacere pe Carmen de la Sălciua. Cei doi înființaseră o firmă, însă atunci când au divorțat, mai exact în anul 2019, el a scos-o și din firma pe care o înființaseră cu doi ani mai înainte.

Culiță Sterp o lasă fără bani pe Carmen de la Sălciua
Lovitură pentru Carmen de la Sălciua! Se pare că aceasta nu mai figurează pe aceeași firmă cu Culiță Sterp. În decembrie 2017, cei doi înființaseră firma „Culiţă şi Carmen SRL”, specializată în activități de interpretare artistică (spectacole) prin care să-și poată derula business-ul în domeniul muzical.

Datele de la Ministerul de Finanțe arată că firma a înregistrat un profit de 2.171 de lei în 2017 şi unul de 7.276 de lei în 2018. Apoi, anul următor, 2019, a fost cel în care Culiţă şi Carmen au divorţat, intervenind astfel și o separare în afaceri. Mai mult decât atât, odată cu scoaterea sa din firmă, acesta a schimbat și numele din “Culita SI Carmen Srl” în Culita Sterp Srl, cu sediul social în Tustea din județul Hunedoara, se arată pe site-ul listefirme.ro.

Ministerul de Finanțe nu a publicat însă și rezultatele financiare pentru anul 2019. Între timp însă, Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua s-au împăcat, reluând și colaborarea muzicală, nefiind exclus ca cei doi să redevină și parteneri de firmă.

Carmen de la Sălciua, melodie pentru Culiță Sterp
Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp au avut un divorț plin de scandaluri. Dar iată că sentimentele frumoasei brunete nu s-au stins, așadar, la scurt timp de la divorț, aceasta a lansat o piesă, dedicată, cu siguranță, lui Culiță Sterp și tuturor evenimentelor care au avut loc între cei doi/

”Ce-ai făcut cu inimioară mea / Atunci când ai avut-o în palma ta / Ai strâns-o în pumni prea tare / Și ea plângea că o doare/ Și tu o strângeai cu nepăsare/ Nu mai vreau să plâng de lunea / Că plâng toată săptămâna / Uite așa pățesc de dorul tău. (…) Câte nopți am plâns eu pentru tine / Și te așteptăm până târziu să vii la mine / Tu veneai după o săptămâna / Nici atunci cu vorba bună / Și tot pe mine mă găseai de vină”, sunt câteva dintre versurile cu care Carmen de la Sălciua i-a atras atenția lui Culiță Sterp să nu mai greșească în fața ei.