Culiță Sterp a comentat, pentru prima dată, cele întâmplate în seara de 17 noiembrie 2022.  

Culiță Sterp a vorbit pentru prima dată despre accidentul pe care l-a produs în seara zilei de 17 noiembrie 2022 în centrul Clujului. Cântărețul se afla sub influența băuturilor alcoolice, dar și a drogurilor, la momentul producerii accidentului. Iată ce a spus cântărețul despre cele întâmplate. 

Pe contul personal de Tik Tok, Culiță Sterp și-a început comentariul cerându-i scuze lui Marius, tânărul pe care l-a rănit în accidentul produs în Cluj. De asemenea, el și-a cerut scuze atât familiei tânărului rănit, fanilor, dar și propriei sale familii. 

Prima reacție a lui Culiță Sterp în urma accidentului

Culiță Sterp spune că a avut o reacție atât de întârziată fiindcă i-a fost greu să iasă în fața oamenilor să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat. El a anunțat că s-a împăcat cu tânărul rănit în accident, dar și cu familia acestuia, cu care a ținut legătura tot timpul.  

Artistul a precizat că știe că a dezamăgit, însă cuvintele și scuzele nu își au rostul. Totuși, el este de părere că orice om greșește.  

„Poate chiar am avut nevoie să fac asta, ca viața să mă învețe o lecție foarte importantă din care să-mi iau absolut toate învățăturile și să le duc mai departe. Pot să spun că mi-am promis că vor fi multe lucruri care se vor schimba în viața mea în bine. Asta a fost cea mai mare palmă pe care o puteam primi de la viață până acum ca să rămân cu picioarele pe pământ”, a mai spus Culiță Sterp.

Culiță Sterp, prima reacție după accidentul provocat în Cluj: Orice om greșește!

A condus băut și drogat

În seara zilei de 17 noiembrie, Culiță Sterp a fost implicat într-un accident în centrul orașului Cluj. Accidentul a fost provocat de artist care era băut și, mai nou, sub influența drogurilor. Într-o filmare publicată în mediul online, se vede cum bolidul condus de cântăreț trece pe roșu și lovește din plin un alt autoturism. Ulterior, Culiță Sterp și-a abandonat mașina și a fugit de la locul accidentului. El a fost găsit rapid de oamenii legii, într-o toaletă ecologică.  

A fost reținut pentru 24 de ore, însă judecătorii au respins solicitarea de arest preventiv a anchetatorilor. Sterp a fost eliberat, însă se află sub control judiciar. El a contestat decizia magistraților.

Distribuie

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.