Familia Sterp este celebră pentru acțiunile de binefacere.

Mama Geta și-a educat copiii în așa fel încât să nu uite niciodată de unde au plecat. Totodată, i-a îndrumat să rămână la fel de modești, indiferent de statut. Asta a demonstrat și Culiță în urmă cu scurt timp, după ce s-a oprit pe stradă să dea o mână de ajutor unei bătrâne. 

Cântărețul a surprins-o plăcut pe o doamnă în vârstă

În această dimineață, în timp ce se întorcea de la un eveniment, Culiță Sterp a oprit mașina pe stradă pentru a ajuta o femeie, trecută de a doua tinerețe, care mergea cu mai multe plase la piață. Se pare că bătrână aștepta o ocazie pentru a ajunge la târg, iar norocul a dat peste ea.

Vedeta s-a oferit să îi cumpere toate alimentele, respectiv ouă, pătrunjel, castraveți, usturoi, ardei și gogoșari. Prețul pe care l-a cerut femeia pentru toate produsele nu a depășit 150 de lei, potrivit calculelor sale. Însă, cântărețul a hotărât aproape să tripleze suma și astfel, a achitat nu mai puțin de 400 de lei.

Deși acasă dispune de tot ce își dorește, ținând cont de faptul că mama Geta este o gospodină desăvârșită și muncește la câmp, Culiță Sterp și-a dorit să facă un gest umanitar. Bătrâna a rămas uimită de banii pe care i-a primit. Ba chiar l-a recunoscut pe artist și i-a urat tot binele lume. Aceasta a menționat că îi pare rău pentru pierderea materială din urmă cu câteva săptămâni a vedetei, când casa a fost prădată de hoți.

„Am găsit o tanti pe marginea drumului care făcea cu mâna la ocazie. Avea două plase foarte mari la ea și voia să ajungă la piață. I-am zis că le iau eu și le duc acasă. Sunt fericit că am făcut o faptă bună așa de dimineață. Am început ziua cu bine”, a susținut Culiță Sterp în mediul online.

@culita_sterp_officialFaceți mai multe comori în cer, nu pe pământ, adică fapte bune!

♬ sunet original – Culiţa Sterp


Fostul concurent de la „Survivor” a atras mai multe simpatii în mediul online

Celebrul artist a precizat că nu este un motiv de laudă. Însă a imortalizat întregul moment pentru ca oricine dispune de o situație financiară mai bună să recurgă deseori la astfel de gesturi. Mai mult decât atât, el a îndemnat oamenii să cumpere produse de la cei care își vând legumele în acest mod, pentru că este un ajutor enorm.

Internauții au luat cu asalt secțiunea de comentarii și au transmis cele mai sincere gânduri. Unii dintre ei l-au catalogat drept un om cu suflet mare. În timp ce alții au dezvăluit că au plâns când au văzut reacția bătrânei.

„Nu e o laudă, e un îndemn la fapte bune. Dar în ochii omului rău și lucrul drept îl  vede strâmb”, „Un bărbat crescut de o regină”, „Nu prea te suportam, nu știu motivul, dar m-ai câștigat cu acest gest. Acum am văzut cu adevărat caracterul tău minunat” sunt doar câteva dintre mesajele postate de către internauți.