Culiță Sterp este unul dintre cei mai iubiți cântăreți de muzică de petrecere din România. Artistul este unul dintre cei care stau în centrul atenției la numeroase evenimente. Nu de mult, cântărețul a devenit tătic. El întemeiază o frumoasă familie alături de Daniela și Milan, soția și băiețelul său. Culiță este extrem de fericit lângă cei doi și nu uită să împărtășească cele mai importante momente din familie, cu fanii săi. 

Culiță este pe culmile fericirii. Milan, fiul lui a rostit primele cuvinte, iar acesta a fost extrem de surprins de ceea ce a spus micuțul.

Care au fost primele cuvinte rostite de Milan, fiul lui Culiță

Chiar ieri, artistul a încărcat pe contul său oficial de TikTok, un clip video în care îl filma pe micuțul Milan. La un moment dat, cel mic a început să rostească: „Tata, tata”. Reacția cântărețului nu a întârziat să apară, exprimându-și emoțiile și fericirea. Culiță a fost în extaz, deoarece nu se aștepta ca primele cuvinte ale băiețelului său să fie tocmai legate de el.

Probabil că artistul se simte și mai mândru de fiul lui acum. După ce băiețelul a spus cele două cuvinte, Culiță a continuat și el să le rostească până ce l-a determinat din nou pe Milan să le pronunțe. Semn că manelistul e foarte încântat și vrea să audă continuu cum îl strigă cel mic.

@culita_sterp_official Abia asta e fericirea aia pe care n-o poți exprima în cuvinte…❤️‍? #7luni ♬ original sound – Culiţa Sterp

Culiță a plecat de la Survivor înainte ca soția sa să nască

Vă reamintim că artistul s-a retras din show-ul „Survivor” în momentul în care a aflat că se apropie perioada în care va naște Daniela. Cântărețul a fost extrem de entuziasmat și nu a putut să rateze cel mai important moment din viața sa. De asemenea, potrivit spuselor lui Carmen de la Sălciua și a celor doi îndrăgostiți, se pare că relația dintre Culiță Sterp și Daniela este una mai veche care s-ar fi desfășurat și pe vremea în care acesta era căsătorit cu celebra artistă.