În urma unei povești de iubire care a durat de 14 ani de zile, Amalia și Ilie Năstase au decis să meargă pe drumuri separate. În anul 2010 relația lor a luat sfârșit, iar fosta soție tensimenului a povestit detalii mai puțin cunoscute.
Au mers pe drumuri separate și au lăsat în urmă tot ce a fost. Deși pentru niciunul nu a fost ușor, decizia a fost luată cu greu. Amalia și Ilie au împreună două fete, iar la vremea aceea greul a fost resimțit și de ele, Alessia și Emma. În urma unui interviu acordat, Amalia Năstase a dezvăluit informații neștiute despre motivul pentru care au ajuns la divorț.
Amalia Năstase, mărturisiri despre divorțul de Ilie Năstase
Timp de 14 ani de zile au fost împreună, iar preț de 7 ani au fost căsătoriți. În anul 2010 cei doi au ajuns în pragul divorțului, iar apoi și-au refăcut viața cu alte persoane. Vedeta a mărturisit că decizia luată a fost una extrem de grea, mai ales că la mijloc se aflau și cele două fetițe ale lor.
„Cea mai grea decizie… Păi, probabil, când am divorțat, a fost la vremea respectivă o decizie foarte grea, având copii, și nu e vorba numai despre mine. Dar trebuie să trăiești la maxim, indiferent dacă ai copii, n-ai copii și, în al doilea rând, o viață împlinită e când ai mai făcut bine și altor oameni în jurul tău, adică o viață trăită doar la maxim și doar pentru tine nu e o viață împlinită sută la sută!”, a povestit Amalia Năstase, în cadrul podcast-ului Otnielei Sandu
Amalia Năstase: „A durat doi ani până am fost împreună”
Relația dintre cei doi a început după doi ani după ce s-au cunoscut. Trăiau o viață diferită, iar relația cu Ilie Năstase a reprezentat schimbarea vieții Amaliei.
„Eram la Sting la concert și eu, cu tupeul meu de Rahova, m-am dus la toată lumea. El a zis ca nu fumează, dar pentru mine fumează. Și eu i-am zis: nu trebuie să fumați, nu fumați, că nu e bineA durat doi ani până am fost împreună, dar pentru mine a fost o schimbare majoră. Să pleci din Rahova, nu neapărat era vorba de statutul financiar, cât de oamenii pe care-i întâlneam când eram cu el, niște oameni la care nu aș fi visat să ajung. Să pleci din Rahova și să ajungi să vorbești cu Robert de Niro… Mă simțeam nimeni, zero barat!”, spunea Amalia Năstase, în urmă cu ceva timp