Cui îi datorează Cătălin Scărlătescu succesul din televiziune. „Doar ea poate spune asta”
Fără doar și poate, Cătălin Scărlătescu este unul dintre cei mai de succes chefi de la noi. Acesta a fost atras încă de mic de partea culinară și nu s-a lăsat până nu s-a perfecționat. De mai bine de un deceniu, are o carieră fulminantă în lumina reflectoarelor, dar nimic din toate astea nu ar fi fost posibile dacă nu primea un telefon.
Cătălin Scărlătescu crede în destin și este lesne de înțeles și de ce. Îndrăgitul jurat de la „Chefi la cuțite” a ajuns acolo unde nici nu îndrăznea să viseze, vreodată. Deși i-a plăcut mereu să gătească și să facă artă în farfurie, drumul către televiziune nu a fost pe lista lui. Însă, se pare că destinul a avut alte planuri pentru el, mult mai bune.
De mai bine de 10 ani, Cătălin Scărlătescu jurizează preparate la bancul de la „Chefi la cuțite”. În tot acest timp, a avut de-a face cu fel de fel de persoane care s-au transpus în felurile de mâncare pe care le-au gătit. Fiind unul dintre cei mai buni din domeniu, Scărlătescu și-a permis să le dea sfaturi celor din echipa lui și nu numai. I-a format, iar pe unii dintre ei i-a și luat să lucreze împreună.

Cătălin Scărlătescu nu uită de unde a plecat
În ciuda faptului că se bucură de celebritate și expunere, Cătălin Scărlătescu nu uită să-i mulțumească persoanei care a avut încredere în el. Și anume, Monei Segall, producătoarea de la „America Express”. Tot ea s-a aflat și în spatele emisiunilor culinare în care Scărlătescu a fost implicat cu Bontea și Dumitrescu.
Mona Segall se pricepe de minune să aleagă oamenii care să facă spectacol și să crească audiențele. Tocmai de aceea, emisiunile sale sunt unele dintre cele mai longevive din piață. Iar pentru asta, Cătălin Scărlătescu îi va fi mereu recunoscător.
„Doar Mona Segall poate să spună cum am ajuns jurat. Ne pusesem să citim de pe hârtie ceva despre noi. A fost circ și panaramă. Am scos 7 cuvinte, Bontea 6 și Dumitrescu 3.
Intro-urile erau pe prompter. Noi nu suntem actori. Și tot se chinuia echipa. Și, la un moment dat, Mona a spus «Nu vă mai chinuți, ia dați-le o farfurie!». Și ne-au adus trei farfurii și când am început să le jurizăm…” a declarat Cătălin în podcastul lui Speak.





