Reclamă

Fiica lui Costel Corduneanu, cunoscutul luptător român, a ales să își continue cariera în sport, urmându-i astfel tatălui său, care a participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice. În ciuda faptului că trece printr-o perioadă dificilă, după decesul tatălui său, tânăra sportivă a ales să participe la un concurs de gimnastică ritmică, unde a avut rezultate impresionante.

Grațiela, mama sportivei, a fost alături de fiica sa la competiție, iar pe rețelele de socializare a postat un mesaj emoționant, prin care a arătat cât de mult își doresc ambele să-l facă mândru pe Costel Corduneanu.

„Un vis care prinde contur, o rază de soare care pătrunde în sufletu nostru e tot ce mi-ai lăsat și mă strădui cu forța, puterea cu care ne-ai înzestrat, să fii mândru de noi! Iar prințesa noastră să strălucească pe podiumurile competițiilor internaționale și numele tău să răsune din nou, așa cum îți doreai mereu! Te iubim și te vom iubi mereu. Omul meu bun”, a spus Grațiela.

Costel Corduneanu, căruia îi poartă numele fiica sa, a fost unul dintre cei mai talentați luptători ai României. Numele său a fost dus departe, până la Jocurile Olimpice, unde a participat la două ediții, având rezultate notabile – un loc 9 și un loc 14.

Continuându-i tatălui său munca, tânăra sportivă pare să își dorească să aducă și mai multă recunoaștere numelui Corduneanu în lumea sportului. Alegând să participe la concursul de gimnastică ritmică chiar și într-un moment atât de dificil, a dovedit că are puterea și determinarea necesare pentru a-și împlini visul.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro