Când vine vorba despre obiectele din casă care au un consum electric ridicat, fără dar și poate este vorba despre bucătărie. Acest lucru se datorează faptului că aici există foarte multe aparate care consumă multă energie. Unul dintre ele e reprezentat de cuptorul electric.
Cele mai eficiente trucuri împotriva consumului de timp și bani
Cu siguranță te gândești acum cum ai putea să faci pentru a economisi curent în bucătărie. Dar iată că avem pentru tine și câteva trucuri ce îți vor fi de folos de acum înainte.
Nu deschide ușa cuptorului mereu când funcționează
Cu toate că știm că e tentant să deschiși ușa cuptorului pentru a vedea dacă mâncare ta e gata sau nu, e indicat să nu faci acest lucru tot timpul, căci dacă deschizi ușa, aparatul va pierde o parte din căldură, astfel că ulterior va fi nevoit să ia mai multă putere pentru a atinge din nou temperatura dorită, astfel că va consuma mai multă energie.
Cel mai bine e să te uiți prin ușa de sticlă și fără să o deschizi, mai ales că la plăcinte chiar nu e recomandat să deschiși ușa cuptorului deoarece ulterior ar necesita mai mult timp de coacere.
Porționează mâncarea
Pentru a avea un timp de gătire mai scurt și în același timp și un consum de energie mai mic, cel mai bine e să porționezi mâncarea încă de la început. Astfel, cu cât bucățile de mâncare sunt mai mici, cu atât acestea se vor putea găti mai repede. Poți chiar să ceri vânzătorilor să-ți felieze carnea sau peștele atunci când le cumperi pentru a le prepara la cuptor.
Oprește cuptorul mai devreme
Un alt truc extrem de important e și acela de a opri cuptorul înainte ca mâncarea să fie gata. Căci în așa fel vei economisi mult curent. Aparatul poate să fie închis cu 5 minute înainte de a se termina mâncarea de gătit, întrucât căldura reziduală va fi suficientă pentru ca mâncarea să fie gata.
21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii