Reclamă

Andreea Bălan a confirmat separarea de soțul ei, George Burcea, și se pare că vor ajunge în curând la divorț. Dar oare cui vor rămâne cele două fetițe pe care le au împreună?

Vestea că Andreea Bălan și George Burcea urmează să divorțeze a venit ca un șoc pentru toți admiratorii lor, care au fost alături de ei încă de când și-au anunțat relația. În toamna anului trecut, cei doi și-au oficializat relația și s-au căsătorit într-un cadru de poveste, în același timp botezându-și și cea de-a doua fetiță, Clara Maria, care a venit pe lume în urmă cu un an.

Acum, când situația a luat cu totul altă întorsătură, mulți se întreabă ce se va întâmpla oare cu cele două fetițe pe care Andreea Bălan și George Burcea le au împreună.

Ei bine, răspunsul este destul de evident, iar Clara Maria și Ella Maya vor rămâne, bineînteles, cu mama, mai precis cu Andreea Bălan. Din punct de vedere legal, artista are întâiete în ceea ce privește creșterea și educația celor două micuțe, mai ales că în aceste momente George Burcea se află în atenția polițiștilor după ce a fost prins conducând la volan sub influența drogurilor, acesta fiind și unul dintre motivele separării dintre cântăreță și actor.

Andreea Bălan și George Burcea au încheiat un contract prenupțial, iar SpyNews.ro a aflat în exclusivitate cum se va împărți avea celor doi în urma divorțului.

Andreea Bălan va rămâne cu o casă de 500 de mii de euro, un apartament de 100 de mii de euro, un alt apartament de 90 de mii de euro, ambele în zone foarte bune trei mașini de lux, dar și o carieră de succes, pe când George Burcea se va alege cu …nimic.


Reclamă

Share.

Pasionata de jurnalism cu o experienta de peste 20 de ani. A lucrat la publicatii precum capital.ro, evenimentul zilei cat si digi24.ro

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro