Reclamă

Ilona Brezoianu este prezentă de ani de zile pe micile ecrane, dar și pe scenele teatrelor. De-a lungul timpului, aceasta nu a avut niciun secret față de fanii ei, mai ales când a fost vorba de carieră. Însă, în ceea ce privește planul personal, actrița a fost mereu rezervată și a preferat ca unele lucruri să rămână în spatele cortinei.

Ilona Brezoianu este una dintre cele mai apreciate artiste din garda nouă. Ani de zile, aceasta a muncit din greu pentru imaginea ei și pentru cariera sa care este fără cusur. Și, în timp ce fanii ei cunosc toate aspectele din viața sa profesională, nu multă lume știe detalii din viața ei personală.

De mai bine de un an, Ilona este într-o relație despre care nu a vorbit deloc până acum. Aceasta nu a vrut să facă un subiect de interes național din asta, dar se pare că fanii au analizat mai bine paginile ei de social media și au ajuns la concluzia că în viața ei există un bărbat care o face fericită.

Cu cine se iubește Ilona Brezoianu. După un an de relație, actrița nu își mai ascunde partenerul
Social Media

Ilona, mai fericită ca niciodată

Ba chiar, acum, Ilona se află în vacanță cu Andrei, căci acesta este numele lui. Andrei nu este persoană publică și, tocmai de aceea, Ilona i-a respectat dorința și nu a vrut să-l expună pe social media. Cei doi sunt fericiți și pare că relația lor avansează cu pași mărunți, dar siguri.

Multă vreme, cei care o urmăreau pe Ilona au crezut că aceasta formează un cuplu cu solistul de la Noaptea Târziu, Cuza și nu este de mirare că au apărut astfel de zvonuri. Cei doi se înțeleg foarte bine și au fost apropiați mereu prin prisma proiectelor în care au fost implicați.

Nici Cuza și nici Ilona nu s-au dat peste cap să explice care este, de fapt, realitatea. Cei doi au fost conștienți că timpul va scoate la iveală adevărul și, drept dovadă, actrița este într-o relație cu un alt bărbat.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro