Cleopatra Stratan este una dintre artistele care poate spune că a crescut la propriu pe scenele din România și nu numai. De la fetița care trăgea de geamantan și îl aștepta pe Ghiță la porțită, fiica lui Pavel Stratan a devenit o femeie matură și, de mai bine de doi ani este căsătorită cu sufletul ei pereche, Edward Sanda.
Cleopatra Stratan este cunoscută de mulți ca fiind un copil minune. Fiica lui Pavel Stratan i-a cucerit pe toți cu piesa „Ghiță”, iar apoi a urmat o pauză muzicală în care nimeni nu a mai auzit nimic de ea. Însă, așteptarea a meritat din plin, căci Cleopatra era de nerecunoscut.
În ziua în care a împlinit 18 ani, fiica lui Pavel Stratan a avut parte de cea mai frumoasă surpriză. Iubitul ei, Edward Sanda a cerut-o de soție, iar răspunsul nu avea cum să fie altul decât unul pozitiv. Nu a mai trecut mult timp, iar cei doi s-au și căsătorit într-un cadru de vis.
Cleopatra și Edward sunt suflete pereche
Nunta celor doi a fost fix așa cum și-au planificat-o, fără prea mulți invitați și fără nași. Tot ce a contat a fost prezența familiei lor și iubirea ca i-a și unit. Edward o iubește enorm pe Cleopatra și se simte norocos că a apărut în viața lui fix la momentul potrivit.
Artistul este mare iubire a Cleopatrei, căci înainte de el, fiica lui Pavel Stratan nu a mai avut nicio relație. Cleopatra s-a îndrăgostit iremediabil de Edward, de aici și dorința de a porni amândoi la drum și de a întemeia o familie.
Dacă până acum credeau despre ei că sunt indestructibili, acum, „America Express” i-a unit mai mult ca niciodată și au aflat că, atât timp cât sunt împreună, nimeni și nimic nu le poate sta în cale. Chiar dacă nu au rezistat prea mult în competiție, a fost suficient pentru a-și da seama că sunt făcuți unul pt celălalt.