Reclamă

Cătălin Scărlătescu este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați chefi bucătari de la noi. De când a apărut pe micile ecrane, Scărlătescu a ajuns imediat la inimile celor de acasă, mai ales la cele ale doamnelor și domnișoarelor. Însă, acum, Cătălin are ochi numai pentru iubita lui, Doina Teodoru.

Ani la rând, Cătălin Scărlătescu a fost burlacul grupului de la „Chefi la cuțite”. Acestuia i-a fost destul de greu să își găsească un suflet pereche, deși, în jurul lui roiau zeci de femei. Aproape că nu a fost sezon în care Scărlătescu să nu primească propuneri din partea concurentelor și nu numai. Ba chiar unele dintre ele veneau special pentru el la emisiune.

Lui Cătălin Scărlătescu nu i-a atras atenția niciuna în mod special, dar se pare că a meritat așteptarea. În prezent, acesta se iubește cu Doina Teodoru și mulți cred că vor face pasul cel mare împreună. Iar asta pentru că au trecut unul dintre cele grele teste și anume, pe cel de la „America Express”.

Până să apară Doina Teodoru în viața lui, Scărlătescu a fost destul de rezervat în a-și expune cuceririle. Fanii lui știu că este adeptul vieții de noapte și, tocmai de aceea, au avut mult timp impresia că chef-ul învârte femeile pe degete. Ei bine, adevărul este cu totul și cu totul altul.

Cu cine s-a iubit Cătălin Scărlătescu, de-a lungul timpului. Nu degeaba îi spune Doina Teodoru „Gara De Nord”
Social media

Cătălin Scărlătescu este mai îndrăgostit ca niciodată

Într-un moment de sinceritate, Scărlătescu a povestit că, în ciuda tuturor aparențelor, în ultimii 10 ani nu a avut deloc multe iubite. Aventuri, da, dar persoane pe care să le considere partenerele lui au fost prea puține la număr.

„N-am fost atât de burlac. N-am fost sihastru. N-am stat într-o scorbură în munte. Mie nu mi-a plăcut niciodată să merg să mă laud cu treaba asta. Dacă dai pe Google „iubitele lui Scărlătescu” și atunci o să mă vezi în 10 ani de televiziune cu 4-5 fete. Una e sora mea, alte 2 sunt prietene de-ale ei. Eram pe acolo pe la club. Nu am zis: „Uitați-vă, ea e!” Nu sunt genul”, a spus Cătălin Scărlătescu, potrivit cancan.ro.

Spre deosebire de relațiile anterioare, Cătălin Scărlătescu a avut curajul să se afișeze cu Doina Teodoru în multe situații oficiale. Ba chiar și sora lui a rămas uimită de pașii pe care i-a făcut celebrul chef în relația sa.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro