Reclamă

Andreea Esca este una dintre cele mai îndrăgite vedete din România.

Prezentatoare și soțul eu s-au întors din croaziera de lux. Iar acum, există un alt eveniment pe care Andreea Esca îl așteaptă. Și anume, întâlnirea cu actrița Gwyneth Paltrow.

Croaziera și întâlnirea

Cu cine o să lucreze Andreea Esca. Vedeta este nerăbdătoare
Instagram

„Ne aflam în mijlocul apei acolo unde îmi place mie cel mai mult. Îmi face mare plăcere să particip la inaugurarea acestui nou vas, despre care auzisem inițial prin faptul că Gwyneth Paltrow urma să dezvolte aici programul de wellness, goop, la care îmi doream să particip.

O adevărată mișcare de wellness care pleacă de la ce mâncăm, ce sport facem, ce facem cu mintea noastră, ce creme folosim.

Știam că o să existe acest program pe croazierele de pe Mediterană anul acesta, și mă pregăteam să-mi iau bilet. Și întâmplarea a făcut să fiu invitată la inaugurarea oficială a acestui vas, o croazieră de două nopți, pe mare, din Southmptom, Marea Britanie, astfel că am reușit să văd despre ce este vorba și să fiu mai convinsă că fac o alegere foarte bună.”, a declarat Andreea Esca în exclusivitate pentru EGO.ro

De asemenea, vedeta a vorbit despre faptul că speră să o întâlnească în luna septembrie pe Gwyneth Paltrow.

„Știam de platforma weel-being Goop, lansată de Gwyneth Paltrow, însă dinaintea croazierei pe care am avut-o pe vasul Celebrity Beyond. Există și un serial pe Netflix despre inițiativa ei.

Este o experiență de wellness și well-beind, ce a devenit foarte celebră la nivel internațional, și pe care o poți avea și pe această croazieră. La zona de spa am descoperit produsele de îngrijire lansate de Gwyneth. Cu ocazia asta am testat și cremele ei.

Mi-am luat-o pe cea pe care o folosește ea, fiica ei și mama ei. Am mai testat și smoothie-urile speciale după rețeta sa. Am înțeles că, în luna septembrie, actriţa va fi chiar pe vas și va ține un seminar exclusiv pentru pasageri. Sper să reușesc să particip atunci.”, a declarat Andreea Esca pentru sursa menționată.


Reclamă

Share.

Alexandra Neacșu, are 24 de ani și e absolventă a Facultății de Artă Geo Saizescu. Îi plac foarte mult filmele sci-fi, cărțile horror și adoră să gătească. În prezent cochetează și cu arta și este membră fondatoare a „Teatrului Nou”.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro