Sari la conținut
Ultimele știri
Monden

Cu cine își lasă Vlăduța Lupău copilul atunci când pleacă la concerte. Artista are un ajutor de nădejde

  • Publicat:
  • 2 minute de citit
Cu cine își lasă Vlăduța Lupău copilul atunci când pleacă la concerte. Artista are un ajutor de nădejde
Colaj Substantial

De când a venit pe lume Iair, Vlăduța Lupău trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Artista este în culmea fericirii, iar zi de zi își dedică majoritatea timpului celui mic. Totuși, vedeta nu a uitat nici de fanii ei și, tocmai de aceea, s-a întors acolo unde se simte cel mai bine, pe scenă.

Vlăduța Lupău și-a revenit miraculos după sarcină, din toate punctele de vedere. Artista nu doar că a topit ca prin minune toate kilogramele în plus, dar a revenit și pe scenă. Îndrăgita interpretă a lansat piese care s-au bucurat de un real succes în rândul publicului.

Sezonul de spectacole a revenit încet, dar cu pași siguri și fix asta s-a întâmplat și în cazul Vlăduței Lupău. Deși una dintre dorințele ei este să stea cât mai mult timp alături de cel mic, cariera o cheamă. Astfel, interpreta a plecat peste Ocean, tocmai în America.

Cu cine își lasă Vlăduța Lupău copilul atunci când pleacă la concerte. Artista are un ajutor de nădejde
Social media

Vlăduța Lupău: „Inima mea este frântă”

Vlăduța a mai avut și la începutul anului acesta concert în Statele Unite ale Americii, dar a trebuit să-l anuleze pe ultima sută de metri. Atunci, artista a aflat că are interzis din cauza medicului să mai zboare cu avionul, cel puțin, pentru o perioadă. Acum, lucrurile s-au mai liniștit, iar vedeta și-a reluat activitate.

Imediat cum au aflat că Vlăduța pleacă atât de departe, fanii ei s-au întrebat un singur lucru. Și anume, cu cine va rămâne Iair cât timp mama lui este plecată. Artista nu își face deloc griji în privința acestui aspect. Familia este mereu lângă el, iar micuțul ei va fi răsfățat cât timp ea va concerta în America.

În ciuda faptului că toată familia este lângă el, principalul responsabil rămâne tot Adi Rus, soțul vedetei. Vlăduța nu își face deloc griji în această perioadă, mai ales că nu mai alăptează de ceva timp.

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Monden