Reclamă

În perioada comunistă, sărbătorile Pascale erau cu mult diferite. Desigur că multe povești le știm fie de la părinți, fie de la bunicii noștri. Totuși, iată cum vopeseau ouăle gospodinele din acea vreme. Nu exista vopsea pentru ouă în magazine.

Pasca și iepurașii de ciocolată nu se serveau de Paște pe mesele românilor de acum 30 de ani. Motivul este unul cât se poate de simplu. Nicolae Ceaușescu nu dorea ca poporul român să fie unul credincios. Marea Sărbătoare a Învierii nu însemna nimic. Oamenii erau chemați la muncă la fel ca într-o zi obișnuită.

De slujba propriu-zisă, nu putem vorbi prea multe, deoarece nu exista. În perioada respectivă, Nicolae și Elena Ceaușescu au dărâmat mii de biserici.

Cum se vopseau ouăle în perioada comunistă

În urma interdicțiilor de a serba orice fel de sărbătoare religioasă, românii celebrau, pe ascuns, în case, Învierea lui Iisus Hristos. Oamenii aduceau „pe sub mână”, miel. Unii români făceau chetă și cumpărau miel direct de la țară, de la oamenii care vindeau. Ulterior, mielul era transportat pe furiș, în portbagajele Daciilor.

Mai mult, de pe masa de Paște nu pot lipsi și ouăle colorate. În perioada comunistă, coloratul ouălelor era o adevărată provocare pentru gospodine. Nu se găsea deloc vopsea în magazine. Așadar, gospodinele trebuiau să improvizeze.

@viata.periculoasa

#romania #nicolaeceausescu #elenaceausescu #ceausescu #comunism #socialism #pastefericit #ouavopsite

♬ original sound – viata periculoasa

Femeile gospodine foloseau fie anilină, fie galus. Galusul era folosit la vopsitul țesăturilor din in sau din lână. Mai mult, ouăle care erau vopsite cu această substanță era ușor toxic. Însă, oamenii îl foloseau oricum, doarece în magazine nu se găsea vopsea specială.

Românii, mai ales cei care locuiau la țară, vopseau ouăle cu frunză de ceapă. Însă, din păcate, pentru ouă, lapte și pâine, oamenii stăteau la cozi interminabile, iar de cele mai multe ori, aceștia ajungeau să vină acasă cu mâinile goale.

În timpul regimului comunist, mulți români alegeau să stea în casă să asculte slujba din Noaptea de Înviere la Radio Europa Liberă.


Reclamă

Share.

Am absolvit facultatea de jurnalism din cadrul universitatii Hyperion in anul 2021. Recent, am lucrat intr-o companie multinationala (Multidisciplinary Digital Publishing Institute) ca editor de productie in limba engleza. Sunt o persoana modesta, matura si curioasa. Fiind la inceput de cariera doresc sa ma perfectionez si sa-mi dezvolt abilitatile si cunostiintele.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro