Iulia Albu a decis să lase garda jos și să fie mai maleabilă la capitolul iubire. După o căsnicie eșuată cu Mihai Albu, Iulia a tot evitat acest subiect și nici nu a părut interesată să își găsească un partener. Dar cum săgeata lui Cupidon  acționează pe nepregătite, fix asta s-a întâmplat și în cazul criticului de modă.

Iulia Albu a fost destul de reticentă la început și nu a vrut să se afișeze cu noul iubit. Totuși, timpul a trecut și a realizat că Mike este sufletul ei pereche și că merită ca fanii să știe de el. Iulia și Mike au avut noroc cu o prietenă comună care le-a făcut cunoștință la momentul potrivit. Deși, atunci nu părea deloc interesată de o relație, pe parcurs, vedeta și-a mai schimbat părerea.

Mike a venit în România pentru iubita lui, Iulia Albu

Acum, Iulia și Mike au deja la activ câteva luni de relație și par mai fericiți ca niciodată. Pentru a o convinge pe vedetă că vrea să o cucerească, Mike a făcut sacrificii. Aceasta s-a mutat din Anglia în România, chiar dacă nu avea de gând să facă acest pas. Mike știe foarte bine situația Iuliei cu fostul ei soț și, fiind implicată și micuța Mikaela, englezul a decis să nu se mai întoarcă în țara natală.

Mike nu are nicio legătură cu domeniul în care activează iubita lui, Iulia Albu. Bărbatul a studiat intens viora la Londra, dar, din păcate, nu a reușit să și profeseze. Acesta a sufetit un accident la umăr și a fost nevoit să se reorienteze în carieră. Astfel, Mike a ajuns să lucreze în marketing și în publicitate.

Mike nu regretă că a venit în țară pentru Iulia, mai ales că cei doi au planuri foarte serioase. Iulia Albu se vede îmbrăcând, din nou, rochia de mireasă și nu exclude nici posibilitatea de a deveni mămică. Criticul de modă își dorește, de data asta, să aibă gemeni.

„Da, el n-a dorit niciodată să se întoarcă în România. Până în momentul în care ne-am cunoscut. Apoi, relaţia avansând, nici nu ar fi fost decât două posibilităţi: să mă mut eu acolo sau să vină el aici.

Eu nu aveam cum să plec din cauza faptului că fostul meu soţ nu mi-ar fi dat niciodată acceptul ca eu să plec cu Mikaela din ţară. Nu exista altă posibilitate pentru ca relaţia noastră să continue. Nu i-am dat un ultimatum, dar lucrurile erau evidente.”, a declarat Iulia Albu pentru OK!Magazine.